Cercetarea, realizată în cadrul Facultății de Științe de sănătate ale CEU Cardenal Herrera University, în colaborare cu Universitatea din Valencia, a fost publica în Journal of Applied Toxicology. Acesta este unul dintre primele articolede cercetare din întreaga lume care vorbește despre efectul pe care îl are ochratoxina A în zona subventriculară a creierului, în care, la adulți se produce în principal neurogeneza.
Cercetatorii de la Institutul de Știinte Biomedicale de la CEU–UCH, în colaborare cu colegii de la Universitatea din Valencia, a arătat prin experimentele in vitro cât și in vivo că Ochratoxine A( o micotoxină găsită în mai multe tipuri de alimente, în special în cereale și derivatele lor) are un potențial efect negativ asupra neuroregenerării. Studiul a demonstrat ca Ochratoxine A deteriorează formarea de noi neuroni în creier, un proces numit neurogeneză care,are loc în zona subventriculară.
Sursa: RUVID Association