”Tată de duminică” este adeseori numit părintele după divorț. Copilul va trăi cu mama și își va vedea tatăl doar duminicele, în rarele activități inventate de părinte. Care sunt consecințele acestei situații și cum putem să o transformăm ăîn pozitiv pentru copil.
Deseori tații încearcă să folosească potențialul maxim din această situație, când sunt nevoiți să își vadă copii doar duminicele. Plănuiesc activități cât mai speciale, ieșiri la zoo, la cafenele, la film, sau organizează vreo sărbătoare specială. Într-un fel, acest tip de tată se tranformă într-un fel de ”Moș Crăciun scăpat de sub control”, pentru că rareori din întâlniri copilul se întoarce cu mâna goală. Când revine acasă la mama copilul revine la … banalitatea zilei cu aceleași cerințe aparent stupide: să se spele pe mâini, să-și facă temele, să facă ordine în cameră etc. Copiii se pot supăra, se pot isca certuri cu mama, iar tatăl, dacă mai poartă ceva supărări după divorț ar putea să jubileze în astfel de situații.
Cu toate acestea, un părinte matur și responsabil va înțelege că un astfel de comportament este primejdios.
5 reguli ale ”tatălui de duminică”:
1. Fii un tată adevărat, real, nu o ”baghetă magică”, care îndeplinește toate dorințele – îndeplinirea tuturor dorințelor copilului nu este întotdeauna sănătoasă nici pentru psihicul copilului și nici pentru sănătatea sa. Atunci când regulile lispesc cu desăvârșire, oricât ni s-ar părea de incredibil, copilul simte un disconfort profund, prin comparație cu situația în care există totuși niște reguli de urmat și de respectat.
2. Uneori este indicat să îi interziceți copilului câte ceva (pe bună dreptate) – nu orice, doar ceea ce într-adevăr nu se cade să facă sau să ceară. De exemplu, îi puteți interzice să mănânce multe dulciuri, sau să stea mult în fața calculatorului. Autoritatea tatălui este foarte importantă pentru copil, de aceea va fi ascultată intrdicția, mai ales dacă părerea tatălui coincide cu cea a mamei.
3. Participați la treburile casnice alături de fosta soție – puteți să o ajutați cu cumpărăturile de la piață, sau să înșurubeze o poliță pentru ghiveciul cu flori, dacă în casă nu are cine să îndeplinească ”activitățile pentru bărbați”, faceți-le împreună cu copilul, el va avea un exemplu de tată ”în lucru” și îi va face plăcere să vă ajute și să vă privească.
4. Mergeți la adunarea de părinți – de obicei tații se feresc de această activitate, dar este un bun prilej să aflați mai multe despre copil, să știți cu ce se ocupă și ce-l preocupă.
5. Pe lângă distracție oferiți-i și momente de discuție – ca de la taă la fiu am obișnui să spunem, pentru copil este foarte important dialogul, să povestească, împărtășească cu părintele său ce îl bucură sau ce-l frământă, uneori are nevoie de aceasta mai mult decât de distracție sau o jucărie nouă.
”Nu ne trebuie nimic de la tata” – este replica pe care deseori o spun femeile supărate, ce tocmai au trecut printr-o separare de tatăl copilui. Or, dacă mama nu are nevoie de ajutor în creșterea copilului, cel mic poate resimți nevoia s-l vadă, să discute, să primească ajutor din partea tatălui. Copiii au nevoie de ambii părinți pentru a crește sănătos și armonios, fiecare are altceva de oferit în educația copilului și modul diferit în care o abordează poate fi important pentru echilibrul copilului. De aceea încercați să discutați și să ajungeți la varianta optimă pentru cel mic, fiți siguri că el vă va mulțumi pe deplin când va fi mare, pentru dragostea și echilbrul oferit atunci când nu și le putea sigura singur – în copilărie.
Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…
Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…
Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…
Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…
Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…
Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…