Tăierea întârziata a cordonului ombilical – de ce, cum și când este o opțiune benefică pentru copil

 

Indiferent de tipul de naștere, normală sau prin operație cezariană, tăierea cordonului ombilical este procedura prin care fătul este desprins de mamă și “pornește” pe drum propriu în noua lui viață. Dacă în pântecul mamei, rolul cordonului ombilical era să-i asigure conexiunea cu placenta mamei, adică să primească nutrienții necesari pentru o dezvoltare sănătoasă, odată venit pe lume bebelușul nu mai are nevoie de acest organ și astfel este îndepărtat.

 

Imediat după naștere, cordonul ombilical se clampează și ulterior se taie, lăsându-se o porțiune mică care se va usca în câteva zile și va cădea, ceea ce va deveni ulterior ombilicul copilului. Acela este momentul în care bebelușul începe să respire singur. Ei bine, foarte multe studii recomandă întârzierea tăierii cordonului ombilical deoarece îndepărtarea imediată poate avea un impact asupra fluxului sanguin și asupra tranziției de la circulația fetală la cea neonatală a copilului.

 

Această perioadă de așteptare de 1-3 minute este recomandată atunci când sarcina și nașterea au decurs normal, chiar și în cazul nașterilor premature, iar fătul nu prezintă riscuri de sănătate.

 

Federația Internațională de Ginecologie și Obstetrică (FIGO) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nu mai recomandă clamparea imediată a cordonului, adică nu mai devreme de 60 de secunde deoarece susține că există o serie de beneficii pentru nou-născut.

 

 

Beneficiile întârzierii tăierii cordonului ombilical

Există beneficii în urma întârzierii clampării și tăierii cordonului ombilical și acestea sunt multiple. Iată de ce specialiștii recomandă mamelor care au născut să amâne tăierea cordonului ombilical, timp de câteva minute sau poate chiar până acesta nu mai pulsează, timp în care bebelușul să stea pe abdomenul mamei:

 

  1. Cantitate mai mare de sânge. Poate nu știai dar un făt se naște cu o cantitate mică de sânge. Aproape o treime din volumul total al sângelui copilului se află în placentă la naștere. Jumătate din acest sânge este transfuzat prin venele existente la nivelul cordonului ombilical în copil până la 1 minut. La 3 minute, mai mult de 90% din transfuzie este completă. Astfel, specialiștii au observat că volumul de sânge suplimentar îi asigură nou-născutului o cantitate mai mare de fier, o oxigenare mai bună a țesuturilor și o tranziție cardiopulmonară mai ușoară, mai ales în cazul copiilor născuți prematur.

 

  1. Mai multe celule stem. Concentrația de celule stem din sângele cordonului ombilical este mai mare decât în oricare perioadă a vieții, iar tăierea imediată a cordonului lasă aproape o treime din aceste celule importante în placentă. Celulele stem mezenchimale și hematopoietice prelevate la nașterea bebelușului sunt considerate având o calitate mai bună, fiind celule tinere, decât celulele stem ce pot fi obținute din viața adultă. De aceea, mulți părinți aleg prelevarea acestui sânge și stocarea celulelelor într-o bancă privată de celule stem.

În plus, celulele stem joacă un rol esențial în dezvoltarea sistemului imunitar, respirator, cardiovascular și al sistemului nervos central, printre multe alte funcții. De exemplu, bebelușii care au trecut printr-o naștere mai dificilă și au fost probabil privați de oxigen pe o perioadă mai lungă de timp pot beneficia de aceste celule stem pentru o recuperare cât mai rapidă.

Baby Stem aduce exclusiv în România tehnologia TotiCyte, ce permite stocarea a de 3 X mai multe celule stem prelevate la nașterea copilului. TotiCyte este un reactiv utilizat pentru izolarea celulei stem din sângele cordonului ombilical, având capacitatea de a păstra 97% din celule stem hematopoietice după procesare și 63% dintre celulele stem hematopoietice după criogenare, capacitate mai mare decât orice metodă de procesare existentă până în prezent. Concret, când este adăugat la sângele din cordonul ombilical, TotiCyte determină eritrocitele (globulele roșii) să alunece mai ușor și să cadă la baza probei, în timp cel celulele albe rămân suspendate în plasmă. În plus, se pot stoca până la 9 eșantioane independente pentru analize ulterioare. Baby Stem este singura bancă de celule stem din România care oferă toate cele 3 variante de procesare și stocare a celulelor stem: TotiCyte, separare și sânge integral.

 

  1. Prevenirea deficienței de fier. Un bebeluș care suferă de anemie nu are suficiente celule roșii. Există studii de specialitate care susțin că există o legătură între ligatura precoce a cordonului ombilical (clamparea), înainte de încetarea pulsațiilor, și anemie. În ciuda a ceea ce se credea inițial, că laptele matern îi asigură copilului tot necesarul vitaminic, laptele matern este foarte sărac în fier. Așadar, această transfuzie naturală de la placentă către copil, prin intermediul cordonului ombilical, s-a dovedit că poate suplimenta rezervele de fier cu peste 20 mg în primele 4 luni de viață. (sursa) De asemenea, alte studii în acest sens au arătat că bebelușii al căror cordon ombilical a fost tăiat imediat prezentau un risc de două ori mai mare de anemie în primele luni de viață, decât nou-născuții la care s-a întârziat clamparea cordonului ombilical.  

 

Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?

  1. Dezvoltare neurologică mai bună. Un al avantaj al întârzierii tăierii cordonului ombilical după naștere este scăderea riscului de întârzieri la nivelul sistemului nervos central și periferic și ale sistemului muscular. Se pare că acele câteva minute în plus au determinat aptitudini sociale şi motorii mai avansate comparativ cu copiii la care cordonul ombilical a fost tăiat în primele 10 secunde.

 

  1. O șansă în plus pentru prematuri. Studii ce privesc tăierea întârziată a cordonului ombilical sugerează avantajele oferite copiilor născuți prematur, uneori fiind considerată chiar vitală pentru sănătatea și supraviețuirea acestora. Creșterea nivelului sanguin cu aproximativ 30% a scăzut nevoia de transfuzie sanguină imediat după naștere. De asemenea, sunt menționate și o mai bună circulație tranzitorie, precum și creșterea volumul de globule roșii și celule stem, care oferă potențial pentru dezvoltarea organelor și reconstrucția după leziuni apărute în urma tulburărilor cauzate de prematuritate.

 

Chiar dacă această practică este una relativ nouă, gândiți-vă la tăierea întârziată a cordonului ombilical ca la un dar prețios pe care îi faci copilului. Discută din timpul sarcinii cu medicul ginecolog, cere-i părerea, și în funcție de ceea ce te sfătuiește decideți împreună cum procedați pentru binele micuțului care urmează să vină pe lume.

 

Publicat de
andreea

Articole recente

  • Mamici Informate - Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem din cordonul ombilical pentru leziunile cerebrale perinatale

Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…

februarie 10, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Ce sunt celulele placentare? Boli grave care se pot trata cu celulele stem recoltate din placentă

Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…

februarie 8, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Anemia Fanconi la copii – Cum se manifestă și de ce este importantă recoltarea celulelor stem

Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…

ianuarie 31, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratament cu celule stem din placenta pentru durerile cauzate de artrită

Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…

ianuarie 28, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem restabilește funcția imună la copiii cu SCID

Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…

ianuarie 21, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratamentul displaziei bronhopulmonare cu celule stem la nou-născuții prematuri

Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…

ianuarie 13, 2022