Stimularea lactației: Ce poți face înainte de a naște. Alimente care stimulează lactația
Sarcina sanatoasa
Stimularea lactației: Ce poți face înainte de a naște. Alimente care stimulează lactația
Laptele matern începe să se formeze chiar de la 18 săptămâni de sarcină, chiar dacă nu își face înca apariția vizibilă în timpul sarcinii. Dar, deși acest proces este unul natural, există o mulțime de impedimente cu care gravida se poate confrunta când vine vorba de alăptare, mai ales dacă este mamă pentru prima dată. Poate ajunge să nu aiba suficient lapte sau să apară diverși factori care să afecteze producția naturală.
Lactația matură se instalează după 24-72 de ore de la naștere pe fondul separării placentei de peretele uterin, indiferent de modul în care s-a realizat nașterea: naturală sau prin cezariană. Colostrul este un tip de lapte produs de femei de obicei înainte de naștere, care conține anticorpii necesari nou-născutului. Culoarea sa este de obicei gălbuie și este mult mai gros decât laptele de sân, fiind produs la începutul procesului de alăptare. La câteva săptămâni după ce se naște bebelușul, colostrul devine lapte matur.
Stimularea lactației: Ce poți face înainte de a naște
Există însă situații când pot apărea dificultăți în apariția laptelui, de exemplu în cazul nașterii premature sau a cezarianei. Dar, este foarte important ca mama să nu renunțe la ideea alăptării deoarece colostrul și laptele matern este bogat în proteine și lipide necesare dezvoltării optime a nou-născutului.
Există însă lucruri pe care le poți face îmnainte de a naște pentru a-ți pregăti corpul cât mai bine și pentru a ajuta la stimularea lactației:
Pregătește-ți sânii pentru alăptare încă din timpul sarcinii. În ultimele săptămâni de sarcină, masează-ți sânii zilnic pentru a elibera canalele galactofore. Hidratează-ți pielea sânilor pentru a preveni apariția ragadelor mamare.
Discută cu alte mame sau cu un consultant în alăptare. Este foarte util chiar și din punct de vedere emoțional să discuți cu alte mame despre experiența alăptării sau cu rude sau prietene apropiați care te vor susține după naștere. Află cum a fost pentru ele procesul alăptării și ce impresii au, la ce ajutoare au apelat. Citește cărți și articole de specialitate, cu informații documentate și corecte. Te vei simți mult mai pregătită odată ce vei naște.
Consumă alimente galactogene. Deși producția de lapte matern este favorizată de alăptarea exclusivă la cerere a copilului, alimentația mamei este foarte importantă. Poți consuma alimente galactogene care cresc producția de lapte matern din timpul sarcinii pentru a-ți pregăti sânii. De exemplu, fructele oleaginoase precum migdalele, caju, nucile sunt recomandate. Acestea nu doar că stimulează producția de lapte matern, ci și furnizează acizi grași, vitamine și minerale prețioase care îmbogățesc laptele matern.
De reținut! Sindromul ovarului polichistic este o tulburare hormonală care apare la anumite femei tinere. Este posibil să întâmpini dificultăți în alăptare deoarece pot fi afectați hormonii necesari pentru producerea laptelui, din acest motiv poate fi de ajutor stimularea lactației încă din timpul sarcinii.
De asemenea, este bine ca imediat după naștere, indiferent cum a avut loc aceasta, pe cale vaginală sau prin cezariană, mama să încerce să alăpteze nou-născutul. are colostru. Colostrul apare numai la chemarea bebelușului, prin supt la cerere, încă din prima oră de viață sau prin realizarea unui masaj special pentru sâni care are ca scop stimularea acestei zone și eliberarea colostrului. Colostrul este un lapte cu totul și cu totul special. Deși puțin cantitativ, este perfect adaptat nevoilor nutriționale ale nou-născutului, stomacul lui neavând un volum mai mare de 5-7 ml.
Alimente care stimulează lactația
Există anumite alimente considerate a avea un efect galactogog, care stimulează lactația. De asemenea, este bine de știu că în afară de a consuma aceste alimente, mesele și gustările trebuie să fie mai dese, odată la două-trei ore, pe măsură ce lactația crește, crește și foamea și odată cu ea nevoile nutriționale ale mamei.
Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?
Proaspetele mame ar trebui să mănânce supe, să consume lapte vegetal, să folosească condimente galactogoge la mâncăruri, să bea smoothie-uri din fructe și plante verzi în fiecare zi. Din lista alimentelor recomandate pentru stimularea lactației fac parte:
Schinduful este cel mai răspândit galactogog natural. Acesta este o plantă ierboasă folosit în India și Orientul Mijlociu ca medicament și condiment pentru beneficiile sale extraordinare. Se consideră că ar crește lactația în 24-72 de ore. Efectele secundare sunt rare. Dar, atenție, acesta nu se administrează femeilor însărcinate întrucât produce stimulare uterină.
Anasonul este de asemenea considerat un foarte bun aliment care stimulează lactațiae. Acesta poate fi folosit ca și condiment sau făcut ceai. Dar, acesta trebuie consumat cu moderație deoarece în cantități mari poate avea efect toxic.
Feniculul este de asemenea o plantă foarte răspândită pentru stimularea și creșterea cantității de lapte matern. Acesta poate fi consumat crud sau gătit. Semințele de fenicul sunt cele care aduc beneficiile în acest sens. Semințele pot fi făcute ceai sau folosite drept condiment, iar planta poate fi folosită în salată. Dar, de asemeena și acesta trebuie consumat cu moderație.
Morcovi, sfeclă roșie, cartofi dulci sunt legume foarte bogate în beta-caroten, substanță de care este mare nevoie în alăptare. Semințele de morcov ar fi fost folosite pentru efectul lor galactogog, iar leguma conține uleiuri volatile care ajută. Sfecla este o sursă excelentă de minerale, iar consumul ei în stare crudă poate să reducă anemia considerabil.
Fructe oleaginoase – curmale, smochine, migdale și goji sunt surse excelente de minerale și vitamine și reprezintă o gustare potrivită și ușor de avut la îndemână atunci când alăptezi.
Legumele cu frunze verdeînchis reprezintă o categorie de plante cu o bogată sursă de minerale, vitamine și enzime, dar și cu fitoestrogen care ar susține lactația. Din această categorie poți consuma: urzici, rucola, frunze de sfecla roșie, kale, spanac, cicoare, salată verde și altele.
Cerealele și leguminoasele sunt cunoscute de foarte multă vreme ca fiind alimente galactogene. Cele mai folosite cereale sunt ovăzul, meiul, orzul și orezul, iar dintre leguminoase se remarcă năutul, fasolea și lintea. Ovăzul este foarte cel mai important, despre acesta se crede că ajută la producerea oxitocinei, hormon esențial în lactație.
Usturoiul este cunoscut pentru beneficiile sale medicinale, dar este și un aliment galactogen. Există studii care arată că dacă mama consumă usturoi înainte de alăptare bebelușii se atașează și sug mai bine. Dacă usturoiul nu face parte totuși din dieta obișnuită, începe cu cantități mici și observă reacția bebelușului. Mănâncă unul-doi căței pe zi sau ingerați capsule cu extract de usturoi cu o oră înainte de alăptare.
Silimarina este un galactogen sigur de folosit în alăptare. Acesta a fost folosit de-a lungul timpului în Europa. Primii creștini asociau nervurile albe ale frunzelor cu laptele matern.
Ceaiuri pentru lactație. Starea optimă de hidratare a mamei influențează puternic producția de lapte matern. Pe lângă apa plată, mama poate consuma și băuturi galactogene, care includ: ceaiuri și infuzii din plante, cidru fără alcool, bere fără alcool.
Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?
Laptele matern este alimentul ideal pentru un nou născut și merită să faci toate eforturile pentru a stimula lactația și alăpta cât mai mult timp. Hrănește-te sănătos, bea multe lichide sănătoase, odihnește-te și apelează la soluții naturale pentru a crește producția de lapte matern.