Sarcina pe săptămâni: săptămâna a 4-a

În săptămâna a 4-a încep să se formeze şi să se dezvolte organele de bază ale embrionului. Embrionul este format în acest moment din trei membrane.

1. Endodermul (stratul intern): participă la formarea tractului gastrointestinal, ficat şi plămâni;

2. Mezodermul (stratul de mijloc): ajută la dezvoltarea sistemului cardiovascular şi ţesutului muscular scheletic;

3. Ectodermul (stratul extern): participă la formarea pielii, părului, smalţul dinţilor, ochilor şi sistemului nervos central.

În această perioadă a sarcinii, femeia poate avea anumite probleme de sănătate şi următoarele simptome: i se umflă sânii, creşte sensibilitatea lor, devin dureroşi la atingere. Acest fapt este o dovadă în plus că fătul se dezvoltă şi că sunteţi gravidă cu probabilitate de 100%, dacă totuşi aveţi nevoie şi de altă confirmare cumpăraţi un test de sarcină.

În termeni medicali săptămâna a 4-a înseamnă de fapt două săptămâni din momentul conceperii. În acest moment embrionul este prins de uter şi începe să se dezvolte, aşa că simptomele vor fi fără doar şi poate prezente, cu toate acestea, din cauza faptului că acestea seamănă cu perioada dinaintea menstruaţiei acestea sunt adesea ignorate.

Schimări în starea emoţională

Femeile însărcinate pot deveni încă din săptămâna a 4-a mai nervoase, mai iritabile, mai uşor de supărat, mai plângăcioase. Unele pot fi mereu obosite, altele au stări de greaţă, schimbări bruşte de comportament. Cu toate acestea, aceste modificări sunt individuale şi în dependenţă de organism nu toate femeile reacţionează la fel. Existp cazuri în care femeile nici nu bănuiesc în săptămâna a 4-a că ar putea fi însărcinate.

Femeile care nici nu bănuiesc că ar putea fi însărcinate pot confunda secreţiile sangvinolente ce apar în săptămâna a 4-a cu menstruaţia, dar nu au nicio legătură cu aceasta. Secreţiile sangvinolente, sau mai dense şi mai abundente sunt cauzate de prinderea embrionului de uter. Dacă în această perioadă secreţiile sunt de culoarea maronie şi sunt însoţite de dureri de spate este cel mai indicat să vă adresaţi medicului.

Deseori săptămâna a 4-a ese însoţită şi de dureri în partea de jos a abdomenului, dureri pe care le putem considera fireşti şi normale pentru că pot fi semnul pentru faptul că embrionul se dezvoltă cu tempou rapid, sau pot fi semnalul de hipertonus uterin. Dacă durerile sunt însă intense şi destul de nefireşti mai bine să vă adresaţi medicului, pentru că această săptămână prezintă şi risc destul de crescut pentru avort spontan. O banală răceală în această perioadă poate prezenta risc pentru embrionul în dezvoltare şi poate cauza avort spontan. Cu toate acestea nu este cazul să vă panicaţi, pentru că o răceală simplă fără complicaţii şi febră nu este deloc periculoasă pentru embrion.

Foarte periculos pentru această perioadă de dezvoltare este consumul de alcool, substanţele toxice care se conţin în băuturile alcoolice pot perturba dezvolarea embrionului. În aşa fel, creşte riscul de anomalii şi malformaţii de la naştere, aşa încât este recomandat excluderea alcoolului nu doar în sarcină, dar şi în timpul planificării acesteia.

Alimentaţia corectă

Orice fel de toxine pot cauza tulburări în dezboltarea normală a embrionului, de aceea e nevoie de o alimentaţie echilibrată şi numărul de mese regulate pe zi. Sunt recomandate fructele şi legumele, de evitat alimentele care conţin conservanți, coloranți, arome și alți aditivi chimicii, sau consumul de carne crudă. Cel mai indicat este consumul de carne fiartă, pâinea din cereale integrale şi lactate proaspete. O nutriţie adecvată este cheia pentru sănătatea copilaşului.

Voteaza Sarcina pe săptămâni: săptămâna a 4-a: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele
Încarc...
Articolul face parte din categoriile