Încă acum 100 de ani, la întrebarea: care ar fi vârsta optimă pentru nașterea unui copil ni s-ar fi răspuns: 16- 20 ani. Acum putem vorbi despre o cu totul altă percepție, modificată și pe baza experiențelor, dar și a cercetărilor științifice. În perioada de care vorbim femeile nu făceau studii și nu își construiau o carieră profesională. Uneori tinerele erau căsătorite fără voia lor și cu bărbați pe care poate nici nu îi cunoșteau.
Cu toate că mulți experți consideră că vârsta optimă pentru naștere este 20-30 de ani, există multe voci care afirmă că părinții care au trecut peste 30 de ani îi pot transmite copilului genetic multe dintre învățăturile și capacitățile acumulate până la această vârstă.
O naștere după 30 de ani asigură mai multă liniște și echilibru măcar pentru simplul motiv că în general situația locativă este lămurită.
Mămicile mai mature sunt mai pregătite emoțional de nașterea unui copil, știu că și-l doresc cu adevărat și sunt gata să investească mai mult timp și răbdare în creșterea și educația lui. Așadar, dacă ar fi să definim 4 motive pro pentru o sarcină peste 30 de ani, acestea ar fi:
– echilibru și pregătire emoționlă: mai multă înțelepciune, răbdare, maturitate, capacitatea de a jongla mai ușor cu emoțiile negative, experiența de viață acumulată îi va permite femeii să treacă mai ușor peste problemele care pot apărea în sarcină. Mămicile mature sunt mai pregătite emoțional să treacă peste nopțile nedormite, să facă față bolilor copilăriei, dințișorilor care cresc dureros, probleme de digestie și altele cu care se poate confrunta copilașul în primii ani de viață.
– pregătire psihologică, este vorba întâi de toate despre capacitatea de a lua decizii mature, de a ne asuma responsabilități și de a discuta cu tatăl copilului despre felul în care se va schimba viața amândurora după naștere.
– beneficii pentru sănătate: unii oameni de știință spun că întinerește organismul și corpul femeilor care nasc după 30 ani. Se reduce riscul de accident vascular cerebral, scade colesterolul, trece fara durere menopauza. Alți experți merg mai departe și consideră că o naștere după 30 de ani revigorează și întinerește întreg organismul!
– independență financiară: după 30 de ani de regulă femeile au deja un venit stabil, care le permite să își întrețină și singure copilașul.
Cu toate acestea, oricât de mult s-ar pregăti de momentul nașterii, orice femeie își va pune întrebarea: dar sunt eu cu adevărat pregătită să devin mamă? Oricare ar fi probleme cu care s-ar putea confrunta mama, dragostea pe care o poartă pentru copil îi va da de fiecare dată putere nebănuită să treacă peste toate greutățile!
Să fii mamă este minunat!
Credit foto: deti.mail.ru