Sarcina cu gemeni: riscuri, complicații, lucruri bine de știut

O sarcină gemelară este o dublă binecuvântare, dar care vine cu ceva temeri pentru viitorii părinți. În termeni medicali, este considerată sarcină multiplă când vorbim de doi sau mai mulți fetuși. Temerea părinților este oarecum întemeiată, deoarece sarcina cu gemeni înseamnă o monitorizare mai atentă și anumite măsuri de precauție.

Ce înseamnă sarcină gemelară

Bebelușii născuți dintr-o sarcină multiplă pot proveni din același ovul sau din ovule diferite. Cei care provin din același ovul sunt numiți gemeni identici, iar în acest caz sarcina apare atunci când un ovul este fertilizat de un spermatozoid și se divide în doi sau mai mulți embrioni. Bebelușii care provin din ovule diferite sunt numiți gemeni fraterni, atunci când două sau mai multe ovule sunt fertilizate de spermatozoizi diferiți.

Singura modalitate certă de a afla dacă ai gemeni este prin intermediul ecografiei. Cel mai bun moment pentru a face această ecografie este după săptămâna 10 de sarcină, când se pot observa doi saci gestaționali.

Particularități pentru sarcina cu gemeni

Dacă ai aflat că ești însărcinată cu gemeni, vei avea nevoie de o îngrijire ceva mai atentă, ceea ce înseamnă mai multe consulturi și ecografii în timpul sarcinii. Cel mai probabil nu vei avea nevoie de analize suplimentare de sânge, dar vei avea clar nevoie de mai multe ecografii. Medicii recomandă în general în cazul sarcinilor cu gemeni cu placentă separată, realizarea ecografiilor la 12-13 săptămâni, 20 de săptămâni și apoi la fiecare patru săptămâni până când se nasc copiii. Dar, este posibil să fie uneori indicate mai des decât atât.  

 

În schimb, în cazul unei sarcini cu gemeni care împart aceeași placentă, de foarte multe ori este recomandat să faci ecografii la fiecare două săptămâni, începând cu săptămâna a doua de sarcină. Astfel că este posibil ca medicul obstetrician să recomande o monitorizare mai frecventă pentru a vedea evoluţia sarcinii, monitorizarea atentă a tensiunii arteriale. Colul uterin se poate scurta mai repede în cazul unei sarcini gemelare, fiind nevoie în unele cazuri de serclaj (procedură chirurgicală care presupune coaserea colului uterin pentru a menține canalul cervical închis pentru a preveni dilatarea și nașterea prematură).

De asemenea, o femeie însărcinată cu gemeni ar trebui să meargă și la un consult cardiologic, deoarece stresul la care este supus organismul este dublu în acest caz, iar activitatea cardiacă este mult mai intensă.

Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?

Complicații ce pot apărea la sarcina cu gemeni

Nu toate sarcinile gemerale prezintă complicații, însă s-a observat comparativ cu sarcinile cu un singur făt, că există riscuri mai mari. Iată care sunt complicațiile care pot apărea la sarcina cu gemeni și de ce precauții ar trebui să ții cont:

  • Nașterea prematură. Principalul risc în cazul nașterilor multiple este nașterea prematură. Femeile care au o sarcină cu gemeni sau mai mulți feți pot naște cu aproximativ 3 săptămâni mai devreme. În general, termenul pentru sarcina cu gemeni este de 37 de săptămâni. Adoptând măsuri de îngrijire potrivite, nutriție sănătoasă, odihnă, limitarea activității în ultimul trimestru și controale efectuate periodic, vei putea preveni o naștere prematură. Conform statisticilor, aproximativ 60% dintre gemeni se nasc la 37 de săptămâni și 10% înainte de 32 de săptămâni, iar 75% din tripleți se nasc la 35 de săptămâni.
  • Hipertensiune.  Această formă de tensiune arterială în sarcină, combinată de prezența proteinelor în urină, denumită preeclampsie, apare în aproximativ 10-15% dintre cazurile de sarcină multiplă. Necesită atenție din partea medicului ginecolog care supraveghează sarcina, deoarece poate provoca probleme grave, chiar să pună viața gravidei în pericol.
  • Sindromul transfuzor-transfuzat. Cunoscut și sub denumirea de transfuzie feto-fetal, este o situație gravă, dar rară, care desemnează un transfer semnificativ de sânge de la un geamăn, numit donator sau transfuzor, către celălalt geamăn, numit primitor sau transfuzat. Drept urmare, unul dintre feți primește prea mult sânge, iar celălalt prea puțin, ceea ce face ca dezvoltarea gemenilor să fie diferită. Fătul care primește prea puțin sânge va fi mai mic și se va dezvolta mult mai încet. Consecința acestui fapt este că organismul acestuia va direcționa tot sângele primit către creier și inimă, privând alte organe de fluxul sanguin, rinichii fiind printre cele mai afectate organe.
  • Nașterea prin cezariană. Necesitatea de a naște prin cezariană crește în cazul sarcinii cu gemeni deoarece există diverse situații în care copiii nu sunt poziționați corect. De exemplu, daca copilul de jos nu este poziționat cu capul în jos sau niciunul dintre gemeni nu este în această poziție, probabilitatea ca nașterea să se facă prin cezariană este foarte mare.
  • Hemoragie post-partum. Suprafața mare a placentei și efortul uterin pot crește riscul de sângerare după nașterea gemenilor.

Factorii care cresc șansele de a avea o sarcina cu gemeni

Dacă te-ai întrebat sau te întrebi care sunt factorii care crește posibilitatea de a avea o sarcină cu gemeni sau multiplă, iată ce spun statisticile:

  • Factori ereditari. Dacă în familie este un istoric familial de sarcină gemelară sau multiplă, cresc șansele ca și tu să ai o astfel de sarcină. Factorul ereditar joacă un rol determinant dacă, există un istoric de gemeni în familie pe linie maternă;
  • Vârsta înaintată a mamei. Femeile de peste 30 ani au mai multe șanse de a avea o sarcină multiplă, motivul fiind acela că e mai probabil să se elibereze mai mult de un ovul în perioada ovulației;
  • Sarcini anterioare. Conform statisticilor, mai multe sarcini anterioare, inclusiv sarcini multiple, cresc șansele de a avea iar o sarcină multiplă;
  • Tratamentele pentru infertilitate. În special stimularea ovariană favorizează sarcinile multiple.
  • Etnia. Femeile afro-americane au mai multe șanse de a avea gemeni, comparativ cu a japonezilor și chinezilor, unde prevalența de a avea gemeni este cea mai scăzută.

sarcina cu gemeni

Bine de știu! Este important de știut că naşterea cu gemeni este bine să aibă loc în instituţii bine echipate tehnic, dotate cu un serviciu de terapie intensivă, capabil să asiste atât mama, cât şi nou-născuţii.

De asemenea, vrem să-ți spunem că recoltarea celulelor stem la naștere este o decizie extrem de importantă, iar sarcina cu gemeni nu face excepție. Pentru gemeni în aceeași placentă veți avea nevoie doar de un kit de recoltare. Dacă așteptați gemeni în placente diferite, atunci va fi nevoie de două kit-uri de recoltare, deoarece vorbim de ADN-uri diferite. 

Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?

Baby Stem a adus în România experiența și calitatea germană a serviciilor de stocare și de prelucrare a probelor biologice, în vederea tratamentelor cu celule stem necesare în cazul unora dintre cele mai grave boli.