Copilul s-a obișnuit cu mediul în care se află și poate auzi funcționarea organelor interne ale mamei. Acum copilașul crește chiar mai repede decât înainte. Greutatea sa este de 1800 de grame, iar dimensiunea este de 43 cm.
Burta mamei a crescut semnificativ, iar copilașul își schimbă poziția și se întoarce cu capul în jos, sprinjinindu-și picioarele în coaste. De aceea mămica trebuie să-și țină spatele drept, altfel mișcările copilului îi vor provoca dureri în coaste. La 30 de saptamani de la conceptie, in saptamana 32 de sarcina, unghiile de la degete sunt deja vizibile. Parul de pe cap este si el prezent la cei mai mulți dintre copii. Copilul exersează mișcările respiratorii deși plămânii nu sunt dezvoltați complet. Copiii care se nasc începând cu această săptămână, prematur, au șanse foarte mari de a supraviețui și de a se dezvolta normal.
Începând cu această perioadă, oasele copilului încep să se întărească, având nevoie de mai mult calciu. Oasele craniului rămân în continuare moi, pentru a facilita nașterea. Consumați suplimente de minerale și vitamine destinate acestei perioade.
Tot în această săptămână, stratul fin de păr care acoperea corpul bebelușului, lanugo, începe să cadă.
Pana la sfarsitul acestei saptamani, copilul va cantari aproximativ 1700 de grame, iar in urmatoarele 7 saptamani va lua mai crește în greutate cu încă o treime sau o jumătate din greutatea lui la naștere.
Uterul crescut împinge stomacul în sus, iar arsurile din capul pieptului sunt tot mai dese. Este recomandat să mănânci puțin și des, pentru a evita refluxul. Poți avea 6 mese mici. Este recomandat să se evite consumarea băuturilor acidulate, a condimentelor și a sucurilor citrice. Este bine ca ultima masă să fie luată cu două ore înainte de somn și capul să fie poziționat mai sus decât corpul în timpul somnului.
Un somn odihnitor este greu de obținut începând cu ultimul trimestru de sarcină. S-ar putea ca somnul tău să fie tot mai prost și să nu mai reușești să te odihnești așa cum ți-ai dori. Acest lucru se poate întâmpla din cauza trezirilor frecvente noaptea pentru urinat, dar și din cauza ca nu îți găsești o poziție confortabilă și este posibil ca șoldurile să te doară. Este recomandat dormitul pe partea stângă, pentru mai buna circulație a sângelui către copil. Vorbește cu partenerul tău pentru a găsi cea mai bună variant de somn în doi. S-ar putea ca trezirile tale să îl deranjeze și poate este mai bine uneori să dormiți separat.
Vizitele la cabinet ar trebui să devină mai dese. Dacă până acum mergeai la control o data pe lună, se poate să începi să mergi o data la două săptămâni. După săptămâna 36 consultațiile se fac săptămânal. Se monitorizează activitatea bebelușului dar și uterul, tensiunea si presiunea asupra trompelor uterine. Daca doctoral nu îți interzice, poți continua sa faci sex și în trimestrul trei de sarcină. În unele cazuri, însă, sexul în trimestrul 3 de sarcină poate provoca contracții.
Deși purtarea centurii de siguranță nu este obligatore în stadii avansate de graviditate, specialiștii spun că cel mai bine protejezi copilul protejându-te pe tine. Riscul ca bebelușul sa pațtească ceva este cu atât mai mare cu cât tut e accidentezi mai grav, iar purtarea centurii de siguranță îți poate salva viața atât ție cât și bebelușului tău.
Trimestrul trei de sarcină este ultimul trimestru iar timpul pare că se scurge tot mai repede. Este momentul perfect să iei în calcul posibilitatea recoltării de celule stem la naștere, dacă nu ai făcut-o până acum. În acest moment trebuie să discuți cu doctorul tău despre opțiunea ta de naștere și despre tehnica de recoltare a celulelor stem.
Banca specializată în depozitarea și recoltarea de celule stem, Baby Stem, este singurul partener în România, a băncii de celule stem Seracell, numărul 1 în Germania. Baby Stem aduce în România experienţa şi calitatea germană a serviciilor de stocare şi mai ales de prelucrare a probelor biologice în vederea tratamentelor ulterioare cu celule stem. Pentru mai multe detalii vizitaţi www.babystem.ro.
Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…
Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…
Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…
Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…
Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…
Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…