Sfaturi gravide

Repaus în sarcină. Când și de ce este recomandat să stai în pat

Există situații când medicul obstetrician recomandă unei femei însărcinate repausul la pat, uneori pentru o bună perioadă din cele 40 de săptămâni de sarcină. Această indicație nu este recomandată ca o măsură suplimentară de odihnă, deși o pauză de la activitățile fizice poate fi o alegere bună pentru o viitoare mamă, ci este recomandată cel mai des atunci când gravida prezintă risc de complicații medicale sau de naștere prematură. 

 

În funcție de condiția ta medicală, medicul îţi poate cere să stai întinsă pe o parte pentru a facilita circulaţia sângelui către placentă, sau să te odihneşti cu picioarele în sus și spatele rezemat. Există o serie de alte condiții medicale care impun repaus la pat în sarcină, unele dintre ele de o gravitate foarte mare.

 

Situații medicale care impun repaus la pat în sarcină

 

Repausul la pat în timpul sarcinii este o recomandare medicală atunci când specialistul care îți supraveghează sarcina poate suspecta anumite probleme. Cele mai frecvente cauze când un medic ginecolog recomandă unei gravide repausul la pat sunt:

 

  • Insuficiența cervicală sau col uterin ”incompetent” 
  • Contracții sau alte semne alte travaliului prematur
  • Sarcină gemelară sau multiplă
  • Sângerări vaginale
  • Hipertensiune arterială

Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?

1. Incompetența cervicală sau uter ”incompetent”

 

Insuficiența sau incompetența cervicală este o afecțiune în care cervixul se deschide înainte ca sarcina să ajungă la termen sau în absența travaliului. Efectele unui cervix incompetent sunt observate în al doilea sau al treilea trimestru de sarcină, când orificiul cervical intern se deschide, cauză care conduce adesea la ruperea prematură a membranelor și avort, sau naștere prematură, în funcție de momentul de dezvoltare a sarcinii.

 

2. Contracții sau alte semne alte travaliului prematur

 

Dacă suferi de contracții sau travaliu prematur, medicul îți poate recomanda nu doar limitarea activităților fizice, ci chiar repaus la pat. Cel mai probabil vei fi sfătuită să stai în pat cât mai mult timp. 

3. Sarcină gemelară sau multiplă 

 

Majoritatea mamelor cu sarcini multiple primesc recomandarea de repaus la pat într-un anumit moment al sarcinii, chiar dacă nu s-a dovedit neapărat efiient, este recomandat ca măsură de precauție pentru a evita riscul de complicații în sarcină. Repausul la pat poate însemna orice, începând cu oprirea muncii sau limitarea activităților casnice până la un singur duș pe zi și o singură deplasare zilnică la baie.

 

4. Sângerări vaginale

 

Uneori, pot apărea ușoare sângerări sau pete în timpul sarcinii datorate unor afecțiuni cum ar fi abrupția placentară, ruptura de col uterin sau ruptura uterină. Medicul ginecolog îți poate recomada repausul la pat până la oprirea sângerărilor. 

 

5. Hipertensiune arterială

 

Gravidele hipertensive pot fi imobilizate la pat pentru a reduce stresul, atât fizic, cât și emoțional, în speranța că tensiunea arterială va scădea. De asemenea, preeclampsia este o condiție medicală definită ca hipertensiunea arterială care poate impune repaus la pat. Medicul va fi cel care îți va spune dacă este benefic sau nu pentru tine să stai în pat, deoarece există un risc de apariţie a cheagurilor de sânge în vasele sanguine ale picioarelor. 

 

Cum îți poți face mai plăcut statul în pat în sarcină

 

Orice persoană care stă foarte multă vreme închisă în casă poate resimți un disconfrt psihic la un moment dat. Astfel, după o perioadă lungă de inactivitate este posibil să apară modificări de dispoziție, vina, o stare de anxietate sau depresie pot fi de asemenea resimțite. 

 

Tocmai pentru că vei fi ceva mai puțin activă, s-ar putea să fie nevoie să faci o serie de schimbări în regimul alimentar, astfel încât să consumi mai puține calorii. Alimentele bogate în fibre celulozice, așa cum sunt fructele și legumele proaspete, cerealele precum și aportul adecvat de lichide, te vor ajuta să eviți constipația, o problemă des întâlnită în sarcină.

 

Dacă medicul ginecolog care îți supraveghează sarcina ți-a recomandat repaus la pat, organizează-ți activitățile zilnice în așa fel încât să incluzi activități plăcute pe care le poți face în pat. De asemenea, e bine să iei în calcul și anumite exerciții pe care le poți face din pat pentru brațe și gât de exemplu, dar nu înainte de a discuta cu medicul ginecolog. 

Există o mulțime de alte activități foarte plăcute pe care le poți face pe toată perioada repausului la pat, indiferent de perioada de dezvoltare a sarcinii:

 

  • Citește cărți. Alege cărți cu subiecte pozitive, cărți de creșterea copilului care te vor ajuta pe viitor și te vor pregăti pentru ceea ce înseamnă să fii părinte sau chiar cărți de specialitate din domeniul în care lucrezi.
  • Acum este momentul să începi un jurnal de sarcină, îl poți face scris sau online și poate deveni o activitate zilnică benefică pentru a te menține ocupată o parte din zi (completează cu date legate de ecografii, despre sentimentele pe care le-ai simțit când ai aflat că ești însărcinată, fă liste cu nume posibile etc).
  • Începe un arbore genealogic, poate sub forma unui album foto, pe care să i-l arăţi copilului când va crește. Selectează pozele cu bunicii tăi și ai soțului, cu părinții voștrii, nașii, prietenii și cu persoanele cele mai apropiate care vor face parte din viața copilului;
  • Citește ziare, reviste, articole de bloguri și ce crezi că te va ajuta în noul rol, acela de mamă.
  • Uită-te le emisiuni TV, închiriază filme sau urmăreşte seriale;
  • Vorbește zilnic cu o persoană la telefon sau scrie emailuri persoanelor cu care nu ai mai vorbit de mult, cine știe poate chiar vei relua prietenii vechi cu foști colegi de școală sau job.
  • Fă-ți liste cu ceea ce vei dori să cumperi după ce se va naște copilul, de la haine, jucării pe etape de vârste și activități pe care să le urmați. După ce bebe se va naște timpul liber va fi foarte limitat și îi vei aparține într-o mare parte din timp, așa că profită acum. Îți vei mulțumi mai târziu. 

 

Nu în ultimul rând, păstrează-ți tonusul pozitiv, ascultând muzică sau meditând, deoarece gândurile tale vor fi resimțite de puiul care îți crește în burtică și care cu siguranță are și va avea nevoie de o mamă liniștită.

Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?

Cea mai puternică legătură dintre mamă și copil, cordonul ombilical, reprezintă și sursa cea mai bogată de celule stem, cu potențial enorm de vindecare pentru cele mai severe boli. Ai grijă de tine și noi vom avea grijă de micuțul tău în viitor, pentru că Baby Stem se ocupă de păstrarea celulelor stem în deplină siguranță în laboratoarele de colectare a celulelor stem recoltate la nașterea bebelușului!

 

Publicat de
Ana

Articole recente

  • Mamici Informate - Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem din cordonul ombilical pentru leziunile cerebrale perinatale

Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…

februarie 10, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Ce sunt celulele placentare? Boli grave care se pot trata cu celulele stem recoltate din placentă

Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…

februarie 8, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Anemia Fanconi la copii – Cum se manifestă și de ce este importantă recoltarea celulelor stem

Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…

ianuarie 31, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratament cu celule stem din placenta pentru durerile cauzate de artrită

Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…

ianuarie 28, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem restabilește funcția imună la copiii cu SCID

Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…

ianuarie 21, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratamentul displaziei bronhopulmonare cu celule stem la nou-născuții prematuri

Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…

ianuarie 13, 2022