Procesul de recoltare a celulelor stem: ce trebuie să facă părinții și medicul

Procesul de recoltare a celulelor stem are ca element cheie sângele ombilico-placentar . Acesta reprezintă o sursă unică de celule stem ce poate fi recoltată doar la nașterea copilului. Aceste celule tinere au un potențial terapeutic extraordinar, de aceea sunt utile în tratamentul unei game largi de afecțiuni, în special în tratarea maladiilor grave cum sunt limfoamele, mielodisplaziile și anemiile severe.  

După cum probabil știi deja, celulele stem provenite din cordonul ombilical al bebelușului și din placentă reprezintă cea mai bogată sursă de celule hematopoietice. Ele dau naștere tuturor celulelor sângelui și sistemului imunitar. Majoritatea celulelor stem sunt hematopoietice, dar pe lângă acest tip de celule stem în sângele cordonului ombilical există și alte tipuri de celule stem mezenchimale. Aceste celule au remarcabila capacitate de divizare și diferențiere, rezultând fie alte celule stem, fie tipuri diferite de celule ale organismului – celule sanguine, celule nervoase, musculare etc.

Celulele stem mezenchimale sunt implicate în prezent în multiple studii și cercetări științifice. Oamenii de știință încearcă vindecarea unor boli grave precum bolile Parkinson, Alzheimer sau cancerul bazându-se pe transplantul de celule stem. Celulele stem funcționează ca un sistem de reparare a corpului, având capacitatea de a crea țesut și putând înlocui orice celulă a corpului.

Dacă ai luat decizia importantă de a recolta celule stem, este indicat să-ți informezi medicul ginecolog care îți supraveghează sarcina, pentru că el este cel care se va ocupa de recoltarea celulelor la naștere. Odată ce ai semnat contractul cu banca de celule stem și ai primit kitul de recoltare, nu rămâne decât să aștepți venirea pe lume a puiului tău.

Procesul de recoltare a celulelor stem: ce trebuie să facă părinții și medicul

Anunțarea nașterii bebelușului și modul de recoltare a celulelor stem

În momentul în care bebelușul dă semne că vrea să vină pe lume, adică ți s-a rupt apa sau este ziua în care este programată operația de cezariană, ia-ți bagajul pentru maternitate și kitul de recoltare a celulelor stem. Echipa medicală responsbilă de naștere va colecta sângele și țesutul ombilical, de aceea trebuie să dai setul de colectare înainte de a intra în sala de naștere.

Procedura de colectare a sângelui cu celule stem începe imediat după ultimele pulsații ale cordonului ombilical. Medicul ginecolog clampează cordonul ombilical cu ajutorul unor pense, taie cordonul ombilical al nou-născutului după care îl predă medicul neonatolog. Cadrul medical care efectuează recoltarea de celule stem trebuie să poarte mănuși sterile. Va deschide punga de recoltare și va dezinfecta partea vizibilă a cordonului ombilical cu soluția din kit. Se va puncționa artera ombilicală cu acul atașat la punga de recoltare și se va colecta cât mai mult sânge cu putință. În timpul recoltării, un asistent medical va mișca punga de recoltare unde se află anticoagulant pentru a se amesteca împreună cu sângele.

Imediat după recoltarea sângelui se închid clemele și se pune capacul pe ac astfel încât să rămână totul perfect închis. După recoltarea sângelui ombilical este recomandat să se preleveze țesut de sânge ombilical. Se dezinfectează o porțiune de 20 cm de cordon cu soluția din kit și se taie aproximativ 15 cm de țesut ombilical folosindu-se pense și foarfece sterile, neatingându-se cu mâna zonele de instrumente care intră în contact cu țesutul.

Cu ajutorul pensei se așază țesutul ombilical în recipientul de păstrare și se pune într-o pungă cu fermoar. Se completează eticheta și se lipește pe punga de recoltare, după care setul de colectare este sigilat într-o pungă transparentă împreună cu sânge de la mamă și pun toate în pachetul care va merge către laboratorul băncii de celule stem. În general, se reusește colectarea a aproximativ 75 ml de sânge, procedura putând avea loc fie înainte, fie după expulzarea placentei.

Imediat după recoltare, părinții vor suna la numărul de urgență primit în momentul semnării contractului.

Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?

Procesarea sângelui și analizele medicale după recoltarea celulelor stem

După ce proba biologică a fost transportată în condiții de siguranță la laboratorul băncii, ea este identificată şi îi este atribuit un cod unic. Pentru a se asigura că proba este viabilă și se califică pentru stocare se vor efectua analizele microbiologice necesare, iar sângele matern colectat în recipientul special va fi folosit de asemenea pentru analizele de virusologie.

Proba biologică cu celule stem este transferată într-un tanc de carantină temporară unde rămâne până la obținerea tuturor rezultatelor analizelor bacteriologice și virusologice. După rezultatul analizelor, se vor separa celulele stem și se vor pregăti pentru stocare pe termen lung, în condiții de criogenare de aproape -200 grade Celsius, după care vei primi certificatul de stocare.

Procedura de stocare a celulelor stem durează în medie 2-3 săptămâni, după care vei primi un răspuns din partea echipei băncii pentru a te informa cu detaliile referitoare la procesarea probelor și stocarea lor.

Va trebui să păstrezi contractul și certificatul de stocare pentru situația în care vei solicita eliberarea probelor cu celule stem pentru un viitor transplant de care depinde tratamentul copilului tău.

Procesul de recoltare nu influențează cu nimic experiența nașterii, este un procedeu total neinvaziv pentru mamă și făt, însă trebuie respectate condițiile de prelevare în condiții sigure.

În momentul prezent, celulele stem sunt folosite în tratamentul unor tipuri de cancer, afecțiuni grave ale sângeluii, deficiențe ale sistemului imunitar, afecțiuni neurologice și chiar în tratarea autismului la copii. În orice terapie care implică un transplant există riscul ca organismul să respingă celulele transplantate sau să reacționeze advers, tocmai de aceea sângele din cordonul ombilical constituie o potrivire perfectă.

Pentru că viața copilului tău poate depinde de aceste probe cu celule stem este bine să alegi cu atenție și în cunoștință de cauză o companie care să îți confere încrederea că celulele copilului tău sunt atent prelucrate și stocate, în cele mai sigure condiții, utilizând cele mai noi tehnici și proceduri medicale validate la nivel internațional.

Voteaza Procesul de recoltare a celulelor stem: ce trebuie să facă părinții și medicul: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele
Încarc...
Articolul face parte din categoriile