Orice persoană din viața unei femei însărcinate poate organiza petrecerea baby shower, inclusiv prietenele, rudele apropiate și chiar soțul. Dar, la fel de bine, viitoarea mămică poate organiza ea însăși această petrecere, mai ales dacă dorește o anumită listă de invitați sau diverse detalii legate de petrecere.
Petrecerea se organizează de obicei în ultimul trimestru de sarcină, dar când gravida încă se poate simți confortabil să participe la un astfel de eveniment. Dacă acest lucru nu este posibil din motive de siguranță, se poate organiza mai devreme. Evenimentul poate fi unul restrâns, doar cu persoanele foarte apropiate, sau poate fi o petrecere mare atât cu rude, cât și prieteni. De regulă un asemenea eveniment nu este unul extravagant și nu implică dans sau băuturi alcoolice, ci aperitive, răcoritoare, prăjituri și multă voie bună.
Baby Shower: planificare și organizare
Organizarea unei petreceri baby shower poate părea o sarcină descurajantă, deoarece este un moment atât de important pentru viitoarea mamă, în special pentru gravidele aflate la primul copil. Însă, acest lucru nu trebuie să creeze stres, dimpotrivă cu o bună planificare și organizare, petrecerea se va desfășura în cel mai plăcut mod.
Iată care sunt principalele aspecte de care trebuie să ții cot când organizezi o petrecere baby shower:
1. Alege o locație potrivită pentru baby shower
Dacă petrecerea este organizată de o altă persoană și nu de gravidă, luați în considerare ceea ce i-ar plăcea viitoarei mame. I-ar plăcea o petrecere organizată acasă, în curtea propriei case, înconjurați de multă verdeață? Sau poate îi plac prânzurile rafinate la un hotel luxos? Sau ar prefera un brunch la cafeneaua ei preferată, alături de cele mai bune prietene?
Desigur, găsirea locației pentru baby shower ține de numărul de invitați și de anotimp, pentru că dacă vorbim de sezonul rece, atunci posibilitatea organizării baby shower afară nu este de luat în calcul. Așadar, pentru a găsi locația potivită pentru baby shower luați în considerare aceste opțiuni:
- Acasă (casa persoanei care organizează petrecerea sau a viitoarei mame). Este mediul cel mai privat și confortabil. Ai libertatea de a folosi bucătăria și intimitatea de a folosi baia oricând.
- Restaurant sau cafenea. Avantajul organizării unei petreceri la restaurat este că nu vă veți stresa în ceea ce privește meniul, servirea și decorul, nu trebuie decât să rezervați o masă și să explicați ce vă doriți. Personalul locului vă poate ajuta să aranjați aproape tot ce veți avea nevoie, dar puteți personaliza spațiul cu decorațiunile care vă plac.
- În aer liber: Dacă există o locație deosebită în aer liber în apropierea zonei în care locuiți, aceasta ar putea fi o opțiune excelentă pentru organizarea petrecerii. De exemplu, luați în considerare un picnic într-un parc frumos sau un grătar într-o zonă montană. Fiecare invitat ar putea aduce un fel de mâncare și astfel toată lumea se va simți bine.
- O locație specială: Bucurați-vă de o sesiune de răsfăț la un centru spa sau luați în considerare hobby-urile viitoarei mame. Dacă iubește arta, ați putea găzdui baby shower la un atelier de pictat sau meșteșuguri; dacă face sport, ia în considerare alegerea unei piste de bowling sau o sesiune de yoga.
Indiferent de locația aleasă pentru organizarea petrecerii baby shower, dacă țineți cont de personalitatea viitoarei mame, nu puteți greși.
2. Alege o temă Baby Shower
Pentru ca petrecerea baby shower să fie una reușită, dincolo de o organizare atentă este necesară alegerea unei teme. Temele reflectă adesea personalitatea viitoarei mame, în timp ce sărbătorește venirea copilului. De exemplu, dacă nu știți sexul bebelușului, puteți crea o temă pornind de la pasiunile mamei. Dacă știți că bebelușul este o fată, atunci o temă de basm cu destul de mult roz, cu un tort tip castel prințesă ar putea fi perfect.
De asemenea, dacă știi că viitoarea mamă așteaptă un băiat, ia în considerare să ai mult albastru sau verde, și includeți un tort de scutece model mașină sau tren. Tema petrecerii baby shower va insufla și tipul de decorațiuni care vor funcționa cel mai bine.
Totodată, dacă petrecerea este organizată de viitoarea mamă, dezvăluirea sexului copilului poate fi punctul culminant al petrecerii. Oferă-le invitaților un plic în care este trecut sexul copilului sau găsește o modalitate inventivă prin care să faci acest lucru.
Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?
Iată câteva idei baby shower foarte apreciate:
- Rățuște de cauciuc . Aceasta este o temă populară, rățușca de caucicu fiind una dintre primele jucării ale bebelușului. Este o temă care pune accent pe culoarea galben și apă, astfel dacă este vară, puteți organiza petrecerea la pisicină. În plus, rățuștele de cauciuc sunt relativ ieftine, astfel încât să le puteți așeza în boluri transparente, pe tort și chiar să faceți un joc distractiv cu ele.
- Tema dinozaurilor. Aproape toți băieții adoră dinozaurii și există nenumărate tipuri de decorațiuni pe această temă. Puteți face un mic Jurassic Park sau ceva puțin mai simplu cu copii dinozauri drăguți ai prietenilor care vin la petrecere.
- Tema Mica sirenă. Pentru petrecerile baby shower pentru fete, o temă cu sirene va fi foarte apreciată mai ales dacă vorbim de sezonul cald și de o petrecere la exterior. Este o oportunitate de a folosi fiecare culoare pentru a crea o lume subacvatică pentru viitoarea mamă. Ai putea chiar să faci o surpriză inedită și să cumperi peruci tip păr de sirene pentru toată lumea invitată.
- Tema Albină/ Gărgăriță. Galbenul și negrul sau roșu și negru sunt două culori universale, iar această temă permite, de asemenea, folosirea unei ținute potrivite pentru această petrecere. Prăjituri cu miere pentru albine sau flori colorate pentru buburuze sunt câteva detalii care vor anima petrecerea Baby Shower.
- Tema baloanelor. Dacă vrei o petrecere minimalistă, fără o tematică anume, te poți folosi de multe baloane colorate. Baloanele sunt un simbol al distracției, iar bună dispoziția este garantată la vederea lor.
3. Stabilește lista de invitați
Numărul de invitați depinde de bugetul alocat petrecerii baby shower și de spațiul disponibil și, bineînțeles, pe cine ar dori să aibă viitoare mamă alături de ea. Dacă petrecerea este organizată de sora sau prietena cea mai bună, colaborați îndeaproape cu ea pentru a finaliza lista de oaspeți și data.
Organizarea petrecerii baby shower înainte ca gravida să nască are un scop anume: viitoarea mamă să se relaxeze înainte de naștere și să primească un sprijin emoțional atât de necesar în această perioadă. Există persoane care programează petrecerile după naștere, astfel încât baby shower să fie organizat și ca o petrecere de întâlnire cu bebelușul.
În calitate de organizator de baby shower, este de datoria ta să inviți pe toți oamenii pe care gravida îi place. Aceasta nu este doar o petrecere, ci o sărbătoare a micii vieți pe care urmează să o aducă în lume. Persoanele de pe listă vor fi cel mai probabil familia (din ambele părți), de asemenea, poți invita prietenii și colegii de muncă, dacă sunt persoane apropiate de gravidă.
Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?
De asemenea, întreabă-o pe viitoarea mamă dacă vrea să participe copii. În general, copiii nu vin la astfel de petreceri pentru că atenția mamelor invitate se îndreaptă către ei și mai puțin pe sărbătorită: viitoarea mamă.
Asigurați-vă că invitațiile la petrecere se potrivesc cu tema petrecerii. În funcție de alegerea invitațiilor – tipărite sau de trimiterea de invitații electronice – veți avea nevoie fie de adresa străzii, fie de adresa de e-mail a fiecărui invitat, plus numele complet al oaspetelui, de la viitoarea mamă. Este o idee bună să obțineți și numărul de telefon al fiecărui invitat, astfel încât să puteți obține conformarea la petrecere.