Nașterea unui copil după 35 de ani

Foarte multe femei se gândesc că este mult mai indicat să aibă un copil, cât mai devreme în viață.

Noi studii au dezvăluit că nașterea după 35 de ani este foarte sănătoasă pentru creierul tău. Pe lângă efectele pozitive pe care le are asupra creierului, o sarcină târzie poate încetini și pierderea memoriei.

Medicina modernă nu te va lăsa să-ți faci griji nici pentru perioada de după naștere, pentru că există acum variante de recoltare de celule stem, un procedeu care asigură vindecarea a peste 80 de boli grave. Baby Stem, partener exclusiv al Seracell în România, banca de celule stem numărul 1 în Germania, asigură servicii de stocare de celulele stem, în patru laboratoare extrem de performante, cu o capacitate de stocare de 240.000 de eșantioane.

Acum că îngrijorarea legată de perioada de după naștere a trecut, revenind la temerile pe care le-ai mai avea despre nașterea în sine, te poți bucura și aici de descoperirile cercetătotilor.  Studiul mai sus precizat a abordat 830 de femei la post menopauză și le-a testat memoria verbală, abilitățile funcționalității executive și cunoașterea la nivel global. Desigur că au fost luate în considerare și schimbările care ar putea influența aceste rezultate, ca vârsta la care au rămas însărcinate, prima menstruație și menopauza, numărul de sarcini și folosirea hormonilor pentru contracepție sau simptome de menopauză.

Rezultatul a conclus că femeile care au avut ultima sarcină după vârsta de 35 de ani, aveau o memorie verbală mai mare, iar folosirea de contraceptive pe bază de hormoni, a fost pozitiv asociată cu cunoașterea globală și memoria verbală.

În timp ce ar putea părea o mai bună idee să ai un copil atunci când ești mai tânară, deci mai energică și mai rezistentă la stresul adus de un copil( să recunoștem că există și stres pe lângă toate bucuriile pe care le aduce un bebe), studiile ne contrazic. Potrivit acestora, femeile care au avut primul copil la o vârsta între 15-24 de ani, au o sănătate și o funcție cognitivă mult mai proastă atunci când trec de 40 de ani.

În timp ce nu este deloc adecvat să susținem că o femeie ar trebui să aștepte până la vârsta de 35 de ani ca să procreeze, vedem o dovadă că nașterea târzie nu este plină de aspecte negative. Femeile de pretutindeni se pot gândi acum liniștite că nu trebuie să se grăbească pentru a face acest pas.

Știința spune că nașterea unui copil după vârsta de 35 de ani, face foarte bine creierului tău. Nu te mai lăsa pradă grijilor legate de o sarcină târzie sau efectele ei asupra fătului. Tot știința are grijă și de îngrijorările tale cu privire la sănătatea micuțului de după naștere.

Colectarea de celule stem este opțiunea adoptată de părinții care vor să fie siguri că la apariția unei boli, vor avea posibilitatea sigură de tratare. În peste 85% din numărul de nașteri, sângele din cordonul ombilical care conține aceste valoroase celule, este pur și simplu aruncat după naștere.

Baby Stem consideră că acest fapt constituie o risipă a șanselor oferite de medicină de a recurge cu success, în viitor, la eventualele tratamente prin transplanturi cu celule stem. Peste câţiva ani lucruri pot evolua fantastic, iar ceea ce acum este în stadiu de test, în scurt timp să devină tratament standardizat în spitalele de stat.  Seracell este cea mai mare bancă de sânge placentar autolog, cu sediul central în Berlin și susține de 10 ani tratamente de leucemie și a diferitelor tipuri de cancer, prin fabricarea de produse și transplant de celule stem, peste 120 de pacienţi primind anual celulele stem pregătite de specialiştii Seracell. În plus, Seracell dispune de două dintre cele mai importante acreditări GMP (God Manufacturing Practice) și JACIE. Baby Stem este partener Seracell și aduce în România experiența și calitatea germană a serviciilor de stocare și prelucrare a celulelor stem.

Publicat de
andreea

Articole recente

  • Mamici Informate - Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem din cordonul ombilical pentru leziunile cerebrale perinatale

Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…

februarie 10, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Ce sunt celulele placentare? Boli grave care se pot trata cu celulele stem recoltate din placentă

Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…

februarie 8, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Anemia Fanconi la copii – Cum se manifestă și de ce este importantă recoltarea celulelor stem

Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…

ianuarie 31, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratament cu celule stem din placenta pentru durerile cauzate de artrită

Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…

ianuarie 28, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem restabilește funcția imună la copiii cu SCID

Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…

ianuarie 21, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratamentul displaziei bronhopulmonare cu celule stem la nou-născuții prematuri

Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…

ianuarie 13, 2022