Icterul la bebeluși: Citește AICI despre această afectiune la nou nascuti – Babystem.ro

Cuprins

Mulți nou-născuți dezvoltă icter, o afecțiune în care pielea din jurul ochilor, dar și a albului ochilor au o culoare gălbuie, în câteva zile după naștere. Conform NHS.UK, aproximativ jumătate din nou-născuții sunt predispuși la o formă ușoară de icter în primele zile de viață. La copiii născuți prematuri, icterul poate începe mai devreme și poate dura mai mult decât la copiii cu născuți la termen.

Care sunt simptomele icterului la nou-născut?

Icterul la nou-născuți este cauzat de un exces de bilirubină în sânge. Bilirubina este un produs rezidual, rezultat din descompunerea globulelor roșii. În mod normal, aceasta este dezintegrată în ficat și eliminată din corp.

Înainte de a se naște un copil, acesta prezintă o formă diferită de hemoglobină. Odată născut, vechea hemoglobină se descompune, generând niveluri mai mari decât cele normale de bilirubină. Aceasta trebuie să fie filtrată din fluxul sanguin de către ficat și trimisă în intestin pentru excreție. Însă, un ficat subdezvoltat nu poate filtra bilirubina atât de rapid pe cât de repede este produsă, ceea ce duce la hiperbilirubinemie (un exces de bilirubină).

Vestea bună este că, în majoritatea cazurilor, icterul nou-născutului dispare de la sine pe măsură ce ficatul copilului se dezvoltă și pe măsură ce bebelușul începe să se hrănească, ceea ce ajută bilirubina să treacă prin corp.

Primul semn de icter este o îngălbenire a pielii și a ochilor bebelușului. Îngălbenirea poate începe în a doua până la a patra zi de la naștere și poate apărea pe față înainte de a se răspândi pe tot corpul. Dacă un deget apăsat ușor pe pielea unui bebeluș face ca acea zonă a pielii să devină galbenă, este probabil un semn de icter.

Când ar trebui să contactezi medicul

Majoritatea cazurilor de icter sunt normale, dar uneori icterul poate indica o afecțiune medicală la bază. Icterul sever crește, de asemenea, riscul de a trece bilirubina în creier, ceea ce poate provoca leziuni cerebrale permanente.

Contactează imediat medicul dacă observi următoarele simptome:

  •         Icterul se răspândește sau devine mai intens.
  •         Bebelușul tău are o febră de peste 38 ° C.
  •         Culoarea galbenă a bebelușului se intensifică.
  •         Bebelușul tău își pierde pofta de mâncare, pare lipsit de vlagă sau crește frecvența plânsului.

Complicațiile icterului la bebeluși

În unele cazuri grave, icterul netratat poate conduce la următoarele complicații:

Encefalopatie acută a bilirubinei: afecțiune cauzată de acumularea bilirubinei în creier (bilirubina este toxică pentru celulele creierului). Semne de encefalopatie acută a bilirubinei la un copil cu icter includ febră, slăbiciune, hrănire precară, convulsii și dispariția reflexelor arhaice.

Kernicterus (icter nuclear): sindrom potențial fatal care apare dacă encefalopatia acută a bilirubinei provoacă leziuni cerebrale permanente.

Așadar, dacă bănuiești că bebelușul tău are icter, adresează-te imediat medicului. În timp ce icterul este, de obicei, tratabil, există cazuri în care poate provocă leziuni ale creierului.

Nota pentru Icterul la bebeluși: Citește AICI despre această afectiune la nou nascuti – Babystem.ro: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (2 note, media: 1,00 din 5)
Încarc...
Articolul face parte din categoriile