5% dintre nou-născuți suferă de malformații la nivelul articulației șoldului, printre care se numără displazia de șold. Displazia de dezvoltare a șoldului este caracterizată prin dezvoltarea anormală a elementelor acestei articulații, având ca și caracteristică instabilitatea șoldului. Capul femurului nu se fixează în siguranță la nivelul cavității osului iliac, ceea ce îi permite să alunece parțial sau chiar total în afara cavității.   

Nedepistată la timpul potrivit, displazia de șold poate duce la apariția luxației congenitale de șold ce se poate transforma, pe termen lung, într-un handicap pe viață. Singura modalitate de depistare precoce a displaziei de șold la nou-născuți este ecografia de șold.

Ce înseamnă displazie de șold și care sunt cauzele apariției?

Displazia de șold este caracterizată printr-o dezvoltare întârziată, anormală a structurilor ce compun articulația șoldului. Așa cum menționam anterior, displazia de șold este un stadiu premergător luxației de șold, de aceea depistarea și tratarea în primele luni de viață duce la dezvoltarea unui șold normal. 

Chiar dacă nu există cauze bine determinate în cazul acestei afecţiuni, se pare că putem lua în calcul cauza genetică, atunci când au existat antecedente de displazie sau luxaţie congenitală de şold în familie, cu precizarea că afecţiunea poate apărea şi la două generaţii diferenţă. O altă cauză este imaturitatea, atunci când displazia apare ca urmare a dezvoltării inadecvate a fătului în uter.

Principalele semne clinice care pot indica displazia de șold la nou-născut sunt asimetria de pliuri în zona feselor şi a coapselor, asimetria bazinului, sau limitarea de abducţie, adică de desfacere a picioarelor. Cel mai indicat este ca bebeluşul să fie consultat de un medic ortoped încă de la naștere, dacă nu este bine să se facă în primele săptămâni.

De asemenea, există factori de risc care pot favoriza displazia de șold:

• Înfășatul. Înfășatul strâns al copilului și ținerea picioarelor întinse imediat după naștere poate favoriza apariția luxație de șold;
• Poziția fătului în burta mamei. Din cauza cantității scăzute de lichid amniotic sau a unui uter prea puțin elastic (se întâmplă în cazul femeilor aflate la prima naștere);
• Sexul. Conform statisticilor, s-a observat că fetițele sunt de patru ori mai mult afectate decât băieții;
• Factori genetici. Dacă unul dintre părinți sau chiar bunici a avut acest diagnostic, există riscul ca bebelușul să moștenească afecțiunea;
• Greutate mai mare de 4 kg a fătului, la naștere,
• Alte deformații ale nou-născutului. Există câteva afecțiuni care se pot asocia cu displazia de șold ( picior talus valgus, torticolis, metatarsus adductus sau când jumătatea din față a labei piciorului este orientată spre interior).
• Vârsta mamei. Naștere după vârsta de 35 de ani.

În cadrul consultului medical, medicul va mișca piciorul bebelușului în diverse poziții. Semnele clare care ridică suspiciunea de displazie sunt: zgomotul (asemănător unui clic) care se produce când piciorul este mișcat într-un anume sens și miscarile pe care bebelușul le poate face din cauza dizlocării șoldului.

Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?

Când se efectuează ecografia de șold la nou născut?

Studii efectuate pe copii din întreaga lume au arătat că vârsta optimă pentru efectuarea primei ecografii de șold este la vârsta de 4-6 săptămâni după naștere. În mod eficient, numai ecografia poate depista precoce displazia de dezvoltare a șoldului, deoarece examenul clinic nu este 100% relevant și pot rămâne cazuri nediagnosticate. 

Radiografia șoldului la nou născut nu este indicată deoarece:

• șoldul până la 3-4 luni este format din țesuturi moi, cartilaginoase ce nu pot fi vizibile radiologic, rezultatul fiind incert;
• există riscul iradierii țesuturilor aflate într-o rată mare de multiplicare și dezvoltare în primele luni de viață.

În România, ecografia de șold se face fie la cererea părinţilor, fie la indicaţia medicului specialist. Există țări unde această ecografie este obligatorie pentru toţi nou-născuţii, chiar înainte de a ieşi din maternitate.

Ce se întâmplă când nu se face ecografia de șold, iar displazia nu e depistată la timp?

În cazul în care displazia nu este depistată în primele săptămâni de la naștere, cel mai frecvent poate fi remarcată în momentul în care copilul începe să meargă. Atunci se observă că bebelușul are un mers şchiopătat, pentru că membrul afectat este mai scurt, sau merge pe vârfuri pentru a compensa această diferenţă.

Nedepistată la timp, displazia de şold poate duce la deformări permanente ale articulaţiilor şoldurilor sau, mai grav decât atât, atunci când copilul începe să meargă se transformă în luxaţie de şold a cărei vindecare necesită un tratament îndelungat, intervenţii chirurgicale şi imobilizare prelungită.

Care este tratamentul pentru displazia de șold?

Odată diagnosticată displazia de șold, nou-născutul va începe tratamentul. Există câteva moduri de a ajuta copilul să stea în poziția corectă indicată de medicul ortoped și acestea sunt: 

• Hamul Pavlik – folosit în prima fază a tratamentului. Este un sistem tip ham folosit pentru displazia de sold în cazul în care bebelușul are vârsta de maxim 4 luni pentru a menține șoldul la locul lui, în timp ce permite mișcarea picioarelor. 
• Folosirea legaturilor și a atelelor reprezintă a doua fază a tratamentului.
• Tracțiunea este tratamentul folosit atunci când șoldul este în totalitate dislocat, cu rolul de a întinde ușor mușchii, pentru ca femurul să poată fi poziționat corect.

Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?

Prognosticul pentru displazia de sold depinde de precocitatea stabilirii diagnosticului și a începerii tratamentului. Displazia de șold diagnosticată și tratată precoce, în primele săptămâni de viață ale copilului, are un prognostic bun și foarte bun (în primele 6 luni de viață, șansele de succes se ridică la 95%). În cazul copiilor care au început să meargă, prognosticul este variabil, fiind legat de vârsta la care se începe tratamentul, tipul acestuia și de complicațiile care pot să apară.