Ce vor să mănânce copiii? Dulciuri de tot felul, pizza, chipsuri, supele și garniturile nu sunt mâncate cu prea multă plăcere și tocmai acestea sunt necesare pentru o alimetație sănătoasă.
Bebelușul nu cunoaște gustul zahărului și a sării până alimentele de acest fel nu îi sunt introduse în regimul alimentar. De aceea, tocmai părinții și în special mama trebuie să aibă mare grijă ce pune de la bun început pe masă, pentru ca pe viitor copilul să își formeze un apetit alimentar pentru lucruri sănătoase.
Poftim la masă
Este foarte important ca toată familia să se adune la masă, să consume mâncare sănătoasă, gătită în casă. Este un prilej de a discuta frumos în familie, de a afla ce au mai făcut toți membrii familiei, ce gândesc, ce îi frământă, de ce se bucură și ce îi întristează. Este de asemenea un obicei foarte important, care îi va ajuta pe copii să aleagă alimentația sănătoasă, este un obicei care încheagă o familie. Măcar o masă pe zi trebuie servită cu toții împreună, în jurul mesei.
Îmi place – nu îmi place
Unii copii nu iubesc ceapa, nici fiartă, nici crudă, nici prăjită, alții nu iubesc morcovul fiert, alții mai știm noi ce… Tocmai de aceea trebuie să țineți cont de aceste preferințe atunci când preparați mâncarea. Puteți folosi toate aceste legume la gătit, pentru că sunt sănătoase, dar le puteți pescui din farfurie, pentru ca cel mic să nu refuze mâncarea de la bun început.
O linguriță pentru mama…
Țineți minte această metodă de convingere încă din copilărie, nu-i așa? Ei bine, nu are rost să vă obligați în acest fel copilul să mănânce, nu va avea un rezultat extraordinar și în plus poate că nici nu e sănătos, poate copilul simte sațietate și nu mai are nevoie să consume în plus.
Pentru iubitorii de dulciuri
Încercați să nu le mai cumpărați prea multe dulciuri din comerț, ci să le pregătiți în casă, sau serviți-i cu iaurt cu fructe, fructe și bunătăți mai sănătoase, care nici nu conțin atâta zahăr.
Mâncarea ca premiu
”Dacă mănânci toată supa vei primi o ciocolățică” este o replică des întâlnită și nu are un efect tocmai benefic pe termen lung. Nu învățați copilul că mâncarea este un premiu și terbuie să-l meriți consumând în exces de exemplu. Schimbați ciocolata pe promisiunea că îi cumpărați op carte bună, îl duceți la plimbare, la zoo etc.
În plus, antrenați copilul să participe la prepararea mâncării, îl va amuza și interesa, va avea de învățat lucruri noi și îl va interesa să guste ceea ce a pregătit împreună cu părinții.
Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…
Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…
Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…
Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…
Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…
Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…