Odată ce află că sunt însărcinate, un număr considerabil de viitoare mame iau cu asalt librăriile şi işi achiziţionează cel puţin o carte sau broşură de parenting. Urmăresc apoi bloguri, reviste de profil, totul în speranţa că venirea pe lume a micuţului nu le va prinde debusolate sau pe picior greşit sub niciun aspect.
Ştim cât de important este pentru tine să fii pregătită în orice circumstanţe, de aceea noi, cei de la BabyStem, îţi suntem alături cu servicii de recoltare şi stocare celule stem la cele mai înalte standarde. BabyStem restabileşte definiţia profesionalismului în domeniul recoltării, fiind partener certificat şi unic Seracell pe teritoriul ţării noastre.
Ceea ce tinerele aflate la prima sarcină nu ştiu încă, dar sunt pe punctul de a învăţa, este că cele mai bune sfaturi despre copii nu se găsesc în cărţi, ci în experienţa altor mame. În cele ce urmează am expus o listă a celor mai utile 11 sfaturi pe care le-am aflat întrebându-le.
- Când bebeluşul este balonat, aşază-l pe picioarele tale cu burtica în sus şi mişcă-i picioruşele ca pedalele unei biciclete. Funcţionează!
- Testează apa de la băiţă cu cotul pentru că doar aşa poţi simţi temperatura reală. Dacă este prea fierbinte pentru cotul tău, este prea fierbinte pentru bebe!
- Dacă cel mic are colici, linişteşte-l pornind aspiratorul sau un ventilator ygomotos de cameră.
- Gâdilă uşor tălpile nou-născutului dacă acesta adoarme când îl alăptezi!
- Dă-i în fiecare zi o pipetă medicinalăcu apă, astfel încât atunci când e bolnav să ştie de pipetă.
- Roade-i unghiile de la mânuţe şi de la picioruşe. Sună ciudat, dar dacă foloseşti unghiera sporeşti riscul de a-l răni.
- Acoperă-i pătuţul cu lavete impermeabile, astfel încât aşternuturile să rămână mereu uscate chiar dacă te confrunţi cu un scutec plin din care se scurge şi în exterior.
- Chiar dacă nu eşti adepta scutecelor refolosibile, te sfătuim să procuri totuşi unul pentru a-l utiliza pe post de baveţică, întrucât absoarbe mai bine lichidele decât o baveţică din comerţ.
- Hrăneşte-l pe cel mic dezbrăcat! Nu vei mai avea atâtea rufe de spălat si deranjul va fi vizibil diminuat. Lasă-i totuşi pampersul pentru orice eventualitate!
- Dacă cel mic salivează pentru că îi apar primii dinţişori, poţi căptuşi partea interioară a baveţicii cu un material cauciucat, pentru a preveni udarea până la piele.
- Dacă se trezeşte devreme, culcă-l mai devreme seara. Altminteri, rişti să-i tulburi programul şi poate da semne de iritabilitate în scurt timp.
E bine de ştiut totuşi că, oricât ne-am documenta, experienţa reală a plânsetelor isterice ale celui mic sau prima sa căzătură tot ne vor lua prin surprindere şi vor trezi în noi sentimente de neputinţă sau teamă. Toate acestea reprezintă trăiri normale, cu care orice mamă are de-a face.
BabyStem pune la dispoziţia tinerilor părinţi servicii complete de recoltare si stocare celule stem la standarde înalte, prin parteneriatul cu banca numărul unu de celule stem din Germania, Seracell. Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul www.babystem.ro