Vitaminele sunt considerate elemente nutritive esențiale, realizând sute de roluri în organism. Ele te ajută să îți îmbunătățești imunitatea, să îți întărești oasele, să vindeci rănile, să îți îmbunătățești vederea și te ajută să obții energie. Fără aportul adecvat de vitamine, te poți simți moleșită, poți deveni vulnerabilă la infecții sau riști să dezvolți complicații grave care îți pot pune în pericol sănătatea și viața.
Având în vedere toate acestea, atunci este normal să ne gândim ca în timpul sarcinii vitaminele au o importanță dublă. Până la urmă, aceste vitamine trebuie să aibă grijă nu doar de o persoană, ci de două.
Există 13 vitamine esențiale pentru oameni, fiecare având o funcție specifică. Toate aceste vitamine sunt importante, dar, când sunt vine vorba de sarcină, acidul folic, vitamina D și vitamina C sunt deosebit de importante.
Acidul Folic
Acidul Folic este o vitamină de tip B de care fiecare celulă din corp are nevoie pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă. Este o parte a unei enzime necesare pentru a face ADN și celule noi, în special celulele roșii din sânge. Acidul folic este versiunea sintetică a folatului care se adaugă la multivitamine și vitamine specifice sarcinii.
Defectele de naștere apar în primele 3-4 săptămâni de sarcină, prin urmare, dacă vei consuma acid folic înainte și la începutul sarcinii, acesta va ajuta la prevenirea malformațiilor congenitale ale creierului și coloanei vertebrale, denumite defecte ale tubului neural (NTD). Acidul folic poate, de asemenea, ajuta la prevenirea bolilor inimii și a defectelor gurii și poate reduce până la jumătate șansele de naștere prematură.
Vitamina D
Vitamina D ajută organismul să absoarbă calciul, un mineral care ajută oasele, dinții, inima, mușchii și nervii copilului să se dezvolte. În timpul sarcinii ai nevoie de 1000 mg de calciu în fiecare zi. Un deficit de vitamina D în timpul sarcinii poate cauza probleme cu creșterea și deformările scheletice. De asemenea, poate avea un impact asupra greutății la naștere și, în cazul în care bebelușul tău are un nivel scăzut de vitamina D la naștere, este expus la rahitism (o boală care poate duce la fracturi și deformări), o creștere anormală a osului și o dezvoltare fizică întârziată. Cercetările au sugerat că o deficiență a vitaminei D în timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea osoasă și funcția imună de la naștere până la maturitate.
Vitamina C
Vitamina C este esențială pentru repararea țesuturilor, vindecarea rănilor, dezvoltarea osoasă și menținerea unei pielii sănătoase. Atât tu, cât și copilul tău, aveți nevoie de această vitamină zilnic, deoarece deficitul de vitamina C este legat de o dezvoltare mentală afectată.
Un alt motiv pentru a consuma vitamina C este capacitatea sa de a absorbi fierul, esențial pentru producerea hemoglobinei (proteina din celulele roșii care transportă oxigenul către alte celule) și a mioglobinei (proteina care ajută transportarea oxigenului către mușchi). În timpul sarcinii, cantitatea de sânge din organism crește cu aproape 50%, ceea ce înseamnă că este nevoie de mult mai mult fier. De asemenea, ai nevoie de fier suplimentar pentru copilul în creștere și pentru placentă, astfel încât vitamina C este esențială pentru a vă ajuta să absorbi cantitatea corectă.
În parteneriat cu una dintre cele mai mari companii de servicii medicale (recoltare şi stocare celule stem) din Marea Britanie, Baby Stem va oferi un serviciu medical unic pe piaţa din România, respectiv cea mai inovatoare şi performanţă tehnologie de stocare cu patent propriu, dezvoltat de Cells4Life. Cells4Life este una dintre cele mai vechi bănci de sânge din Europa şi singură bancă ce oferă acces copilului la mai multe tratamente, cu peste 100.000 de eşantioane stocate în prezent. Știm că viața copilului tău, dar și a ta este primordială, de aceea, Baby Stem îți oferă servicii de stocare a celulelor stem printr-un kit de recoltare, asistentă pe tot parcursul procesului şi garanţia calităţii băncii Cells4Life. Pentru mai multe detalii vizitaţi babystem.ro