Cel mai probabil, dacă ai auzit despre proprietățile miraculoase ale celulelor stem, te-ai întrebat automat ”Ce boli tratează celulele stem?”, cum ar putea să te ajute pe tine sau pe o persoană dragă în caz de nevoie. Este o întrebare justificată, al cărui răspuns constă în primul rând în înțelegerea rolului celulelor stem. Biologi din întreaga lume analizează de multă vreme aceste celule care se pot reînnoi la nesfârșit și se pot diferenția în orice fel de celule specializate, precum sânge, os, mușchi, nerv, organ, piele.
Oamenii de știință consideră că celulele stem sunt celulele „sursă” din care provin toate celelalte celule din organism. După naștere, corpurile noastre păstrează un număr finit de rezerve de celule stem în diferite organe, care se activează pentru a repara și înlocui țesuturile rănite sau bolnave. Pe măsură ce aceste celule se epuizează, procesul de îmbătrânire se accelerează. Celulele stem stocate la vârsta adultă nu mai au același potențial terapeutic uriaș ca acele celule stem recoltate la naștere sau celule stem embrionare, dar sunt încă remarcabile.
Celulele stem au fost explorate pe scară largă pentru mai multe terapii, iar oamenii de știință au obținut rezultate favorabile în utilizarea lor pentru indicații specifice. Celulele stem, cunoscute și sub denumirea de celule mezenchimale, pătrund și se asimilează în mai multe organe, ajutând la repararea leziunilor cardiovasculare, pulmonare și ale măduvei spinării și îmbunătățind starea în boli autoimune, boli ale ficatului și oaselor.
Cele mai multe dintre diagnosticele pentru care transplantul cu celule stem este terapie standard sunt boli ale sângelui, acoperind întreaga paletă a sistemului hematologic – de la afecţiuni ale celulelor stem din măduvă (leucemii) și până la boli ale diferitelor tipuri de celule din circulaţia sanguină.
Până în prezent, sângele cordonului ombilical a fost folosit cu succes în tratamentul a peste 80 de afecţiuni, precum diferite tipuri de cancer, boli de sânge şi deficienţe imune, cum este cazul leucemiilor, anemiilor grave, talasemia, boala Hodgkin şi limfomul non-Hodgkin.
Diagnosticele pentru care se poate face transplant cu celule stem se împart în 3 categorii:
1. Terapii standard
Transplantul de celule stem hematopoietice se utilizează în mod standardizat ca terapie standard alături de alte terapii medicamentoase. Cele mai multe dintre diagnosticele pentru care transplantul cu celule stem este terapie standard sunt boli ale sângelui, acoperind întreaga paletă a sistemului hematologic – de la afecţiuni ale celulelor stem din măduvă, și până la boli ale diferitelor tipuri de celule din circulaţia sanguină (Leucemii, Sindroame Mielodisplazice, Anemii, Limfoame, Anomalii ale sisitemului imunitar etc).
2. Terapii în studiu clinic
Pentru bolile din această categorie, transplantul cu celule stem pare a fi benefic, dar deocamdată nu a fost adoptat ca tratament standard. Pentru o parte din aceste boli, transplantul de celule stem doar încetinește progresia bolii, însa nu o vindecă. Pentru o altă parte dintre aceste boli, celulele stem pot contribui la vindecare, însa sunt necesare cercetari viitoare pentru a determina pacientul pentru transplant, doza optima, metoda optima de administrare a celulelor stem. Bolile ce se încadreaza în această categorie (terapie cu celule stem în studiu clinic) sunt: boli autoimune (diabet tip 1, boala Crohn, artrita reumatoida, lupus, scleroza multipla, boala grefa-contra-gazda, sclerodermie, boli cardiovasculare
3. Tratamente experimentale
Pentru bolile din această categorie, transplantul cu celule stem la om nu a fost testat suficient pentru a-i stabili eficiența. Aceste studii se desfășoară fie în laborator pe culturi celulare, fie pe animale de laborator. Câteva exemple de astfel de boli sunt: atrofie musculară spinală, ischemie critică de membru inferior, boli neurologice (boala Alzheimer, boala Parkinson), medicina regenerativă (pentru inimă, ficat).
Orice persoană care se întreabă ce boli tratează celulele stem trebuie să știe care este motivul pentru care cercetătorii și medicii acordă un astfel de interes. Ei speră că studiile cu celule stem pot ajuta în mai multe privințe precum:
Privind cum celulele stem se maturizează în celule din oase, mușchiul inimii, nervi și alte organe și țesuturi, cercetătorii și medicii pot înțelege mai bine cum se dezvoltă bolile și afecțiunile.
Celulele stem pot fi ghidate spre a deveni celule specifice care pot fi utilizate pentru regenerarea și repararea țesuturilor bolnave sau deteriorate la oameni. Celulele stem pot avea potențialul de a fi crescute pentru a deveni țesut nou pentru utilizarea în transplant și în medicina regenerativă. Cercetătorii continuă să avanseze cunoștințele privind celulele stem și aplicațiile lor în medicina regenerativă.
Înainte de a utiliza medicamentele pe oameni, cercetătorii pot folosi unele tipuri de celule stem pentru a testa medicamentul pentru siguranță și calitate. Acest tip de testare va avea cel mai probabil un impact direct asupra dezvoltării medicamentelor, mai ales pentru testarea toxicității cardiace. Pentru ca testarea noilor medicamente să fie precisă, celulele stem vor fi programate pentru a dobândi proprietățile tipului de celule vizate de medicament. Tehnicile de programare a celulelor în celule specifice continuă să fie studiate. De exemplu, celulele nervoase ar putea fi generate pentru a testa un medicament nou pentru o boală nervoasă. Testele pot arăta dacă noul medicament a avut vreun efect asupra celulelor și dacă celulele au fost afectate.
Pentru orice părinte, sănătatea copilului este extrem de importantă. Tocmai de aceea, este bine să știi că la nașterea bebelușului, aveți ocazia unică de a proteja sănătatea celor pe care îi iubiți, depozitând celule stem din sângele cordonului ombilical. Celulele stem din sângele din cordonul ombilical al bebelușului au potențialul de a fi folosite astăzi în tratamentul multor boli. Într-un transplant de sânge din cordonul ombilical, celulele stem sunt infuzate în fluxul sanguin al bolnavului – vindecând și reparând celulele și țesuturile deteriorate. După încorporarea cu succes a celulelor stem, sângele pacientului și sistemul imunitar sunt regenerate.
Nașterea este o oportunitate unică de a vă ajuta familia stocând sângele ombilical al copilului. Prelevarea şi depozitarea celulelor stem din cordonul ombilical într-o bancă de celule stem poate avea loc doar în momentul naşterii copilului, așadar solicită o solicită o întâlnire gratuită cu un consultant Baby Stem pentru a afla mai multe detalii despre cum celulele stem oferă o siguranță în viitor pentru sănătatea copilului tău.
Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…
Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…
Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…
Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…
Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…
Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…