Toxina din alimentație care deteriorează neuroregenerarea

Cercetarea, realizată în cadrul Facultății de Științe de sănătate ale CEU Cardenal Herrera University, în colaborare cu Universitatea din Valencia, a fost publica în Journal of Applied Toxicology. Acesta este unul dintre primele articolede cercetare  din întreaga lume care vorbește despre efectul pe care îl are ochratoxina A în zona subventriculară a creierului, în care, […]

O nouă moleculă permite celulelor stem din cordonul ombilical să se multiplice

Molecula proaspăt descoperită este consiferată ca fiind prima de acest gen care permite multiplicarea celulelor stem într-o unitate de sânge din cordonul ombilical. Acest lucru este important, deoarece celulele stem din cordonul ombilical sunt utilizate în transplanturi pentru a trata boli de sange, cum ar fi leucemia, mielomul și limfom. Cordonul ombilical al nou-născuților este […]

Săptămâna 36 de Sarcină

Săptămâna 36 de Sarcină Începând cu săptămâna 36 de sarcină, copilul ia tot mai mult în greutate. În această săptămână, copilul tău are aproximativ 2.7 kilograme și crește constant cu aproximativ 30 de grame pe zi. Copiii născuți în această săptămână se consideră încă născuți prematur, după 37 de săptămâni considerându-se naștere la termen. Săptămâna […]

Sarcina după 30 de ani

Încă acum 100 de ani, la întrebarea: care ar fi vârsta optimă pentru nașterea unui copil ni s-ar fi răspuns: 16- 20 ani. Acum putem vorbi despre o cu totul altă percepție, modificată și pe baza experiențelor, dar și a cercetărilor științifice. În perioada de care vorbim femeile nu făceau studii și nu își construiau […]

Săptămâna 33 de Sarcină

În săptămâna 33 de sarcină sau la 31 de săptămâni de la concepție, bebelușul cântărește aproximativ 2 kg și măsoară aproximativ 44 cm. Chiar dacă se mișcă mai puțin, copilașul își lovește mămica cu intensitate mai mare, întrucât crește și devine tot mai puternic. De asemenea, are parte de propriile manifestări ale emoțiilor și visează. […]

Bolile cardiace congenitale

În urma analizării datelor statistice pentru perioada 1950-1994, Organizatia Mondială a Sănătății a ajuns la concluzia că mai mult de 40% din decesele nou-născuților au fost asociate cu boli cardiace congenitale. Motiv pentru care s-au inițiat  diverse măsuri pentru a reduce probabilitatea de naștere a copiilor cu malformatii incompatibile cu viața. Accentul principal a fost […]

…În prima zi după naștere

Primele 2-4 ore după o naștere normală Proaspăta mămică rămâne în sala de nașteri pentru supravegherea atentă a personalului medical. Sunt 2 ore de odihnă în poziția de culcat. Femeii i se interzice să se ridice pentru organismul este încă mult prea slăbit pentru orice fel de efort. Bebelușul se află pe masa de înfășat […]

Săptămâna 31 de Sarcină

Săptămâna 31 de Sarcină În săptămâna 31 de sarcină sau la 29 de săptămâni de la concepție, copilul măsoară aproximativ 41 de cm și cântărește aproximativ 1,5 kilograme. Greutatea și dimensiunile lui continuă să crească. Din această perioadă mămica poate avea probleme cu somnul, dacă nu se confrunta deja cu asta până acum, pentru că […]

Odihnă în sarcină- poziţii de dormit

Pe măsură ce burtica va creşte, fiecare dintre mămici îşi va aranja culcuşul seara cu multă minuţiozitate. Multe dintre mămici se pot întreba de asemenea dacă pot să doarmă pe burtă, atunci când dimensiunile ei încă permit acest lucru. Dacă aceasta este poziţia în care vă simţiţi cel mai confortabil ăn timpul somnului, atunci trebuie […]

5 sfaturi pentru gravide în trimestrul 1,2 si 3

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul concepției până la finalul săptămânii 13 de sarcină. Primul trimestru de sarcină este o adevărată călătorie prin săptămânile de sarcină, fiind extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica ființă în interiorul tău. Chiar dacă primele două săptămâni de după ultima menstruație sunt incluse în perioada […]

Concurs
72zile 04ore 21min

Completează formularul pentru șansa de a câștiga Căruciorul pentru copii Quick MUUVO 2 în 1 cu toate accesoriile incluse, Pompa de sân electrică NUK și Setul Perfect Start cu controlul temperaturii din gama Nature Sense!

Dacă ești în căutarea unui cărucior, îți oferim un cod de discount de 10% pentru un cărucior MUUVO de pe site-ul Depozitul De Cărucioare. Click AICI pentru a vedea gama MUUVO și folosește codul MUUVO24 la finalizarea comenzii.

    Prin participarea la acest concurs, eşti de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Vezi regulamentul concursului aici