5 pași simpli pentru o petrecere de botez reușită

Botezul unui copil este o ocazie minunată de a sărbători cu prietenii și cu familia. Înseamnă, de asemenea și un efort imens: alegerea locului unde se va desfășura botezul, invitații, meniul, culorile cu care vor fi decorate mesele, biserica, etc. Petrecerile de botez sunt, pe cât de frumoase, pe atât de greu de realizat, întrucât, […]

Cum influențează genele bebelușii?

Genele au un rol foarte important în formarea bebelușilor, a alegerii lucrurilor care le sunt pe plac sau, dimpotrivă, a lucrurilor care le displac cu desăvârșire. Faptul că cei mici sunt pretențioși la mâncare, este un lucru datorat genelor, și nu educației primite, arată un studiu realizat la Universitatea din Londra. Experții au examinat măsura […]

Metodele bebelușilor de a comunica cu părinții lor

Primele zile, săptămâni, poate chiar luni, sunt pline de lucruri noi pentru proaspeții părinți, astfel că aceștia trebuie să găsească echilibrul și să învețe să-i înțeleagă pe bebeluși, pentru a le asigura acestora tot confortul necesar. Pregătirea în cele nouă luni de sarcină nu este nici pe departe de ajuns pentru viitoarea mămică, întrucât a […]

Alăptarea la sân – test de îndemânare pentru proaspetele mămici

Sarcina, nașterea, alăptarea, toate acestea sunt evenimente prin care o viitoare mămică trece, rând pe rând. Cele nouă luni de sarcină oferă timpul necesar viitoarelor mămici să se documenteze despre schimbările ce urmează să aibă loc în corpul lor, despre cum se desfășoară nașterea și despre cum pot alăpta, în mod corect. Alăptarea – provocare […]

Celulele stem și fertilizarea in vitro

Celulele stem au un rol extrem de important în buna funcționare a întregului organism, deoarece au capacitatea de a se schimba în diferite tipologii de celule umane, acționând, la nivel microscopic, ca o „armată de medici”, care are rolul de a fixa țesuturile rănite și de a înlocui alte celule, atunci când acestea „mor”. De […]

Stresul în timpul sarcinii

Sarcina este o perioadă minunată și oferă fiecărei viitoare mămici senzații unice, care mai de care mai plăcute și mai speciale. Gravidele sunt, pe toată perioada celor nouă luni, mai sensibile, mai agitate poate, se confruntă cu lipsa somnului, cu kilogramele în plus acumulate și cu stările de irascibilitate greu de controlat. Sarcina este diferită […]

Copiii sănătoși sunt copii fericiți

Fericirea înseamnă, pentru cei mai mulți dintre părinți,  în primul rând copii sănătoși și fericiți, care să crească în familii echilibrate, unde visele să le fie împlinite, în care să se poată dezvolta armonios și să-și poată contura frumos personalitatea. Sănătatea copiilor este principala grijă a părinților, aceasta dezvoltându-se încă din momentul conceperii, fără a […]

5 lucruri importante despre copiii născuți prematur

Copiii născuți prematur sunt acei bebeluși care vin pe lume înainte de săptămâna 37 de sarcină. Nașterea prematură era, până nu demult, o mare problemă atât pentru viitoarea mămică, cât și pentru cel mic. Datorită progreselor din domeniul medical și științific însă, medicilor le este din ce în ce mai ușor să aducă pe lume, […]

Legătura dintre viitoarele mămici și făt

Sarcina este cea mai frumoasă perioadă prin care o femeie poate ar trebui să treacă, cel puțin o dată în viață. Sunt nouă luni de provocări, de noi stări, de la o zi la alta, nouă luni în care fătul se dezvoltă armonios și se pregătește să vină pe lume. Viitoarele mămici experimentează, pe toată […]

Concurs
72zile 04ore 21min

Completează formularul pentru șansa de a câștiga Căruciorul pentru copii Quick MUUVO 2 în 1 cu toate accesoriile incluse, Pompa de sân electrică NUK și Setul Perfect Start cu controlul temperaturii din gama Nature Sense!

Dacă ești în căutarea unui cărucior, îți oferim un cod de discount de 10% pentru un cărucior MUUVO de pe site-ul Depozitul De Cărucioare. Click AICI pentru a vedea gama MUUVO și folosește codul MUUVO24 la finalizarea comenzii.

    Prin participarea la acest concurs, eşti de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Vezi regulamentul concursului aici