Calendarul chinezesc al sarcinii • gemeni • fată • băiat


Află dacă este băiat/fată conform calendarului chinezesc al sarcinii!

Cuprins

  • Calendar chinezesc sarcină
    Cum se calculează perioada potrivită pentru fiecare sex în parte

    Îți dorești să afli când este cel mai potrivit moment din an să concepi un copil pentru a avea sexul dorit? Metoda calendarului chinezesc te poate ajuta să afli dacă acesta va fi fată sau băiat în funcție de perioada anului în care alegi să îl concepi!

    Calendar chinezesc sarcina

    Metoda utilizării calendarului chinezesc în sarcină este folosită încă din vremuri străvechi, în care scopul era unul precis – stabilirea celui mai bun moment de concepere a bebelușilor cu sex masculin în familiile regale. Tradiția spune că urmași ai tronului pot fi doar băieții, astfel că această metodă născută din înțelepciunea chineză datează de peste 700 de ani.

    Șansele ca metoda să nu dea greș pot fi de până 90%, dacă este folosită cu acuratețe, iar informațiile sunt corecte. Desigur, metoda nu este științifică și nu există dovezi, însă testarea metodei nu te costă nimic, poate chiar veți avea noroc iar sexul va ieși cel pe care îl doriți!

    Cum se calculează perioada potrivită pentru fiecare sex în parte

    Pentru a calcula perioada din an potrivită conceperii de fetițe sau băieței, este important să știi vârsta pe care o ai, suprapusă cu calendarul chinezesc.

    Așadar, dacă ești născută între 1 ianuarie și 20 februarie, poți calcula cu vârsta împlinită. Altfel, trebuie să adaugi un an în plus vârstei pe care o ai.

    Determinarea lunii concepției se calculează tot în stil chinezesc, folosindu-se un calculator special.

    Rezultatul combinării dintre vârsta pe care o ai și momentul concepției este aflarea sexului copilului, conform calendarului chinezesc.

    calendar chinezesc fata sau baiatCele mai mari șanse să fie băiețel – luna iulie este potrivită pentru cele mai multe vârste:
    18, 19, 20, 24, 26, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 27, 29, 40, 42, 43, 44 sau 45 de ani.

  • Cele mai mari șanse să fie fetiță – luna aprilie este cea mai potrivită pentru următoarele vârste: 19, 21, 22, 23, 28, 29, 33, 34, 35, 37, 38, 39, 40, 41, 43 si 44 de ani.

    Metoda calendarului chinezesc este una amuzantă și distractivă pentru a încerca să descoperi sexul copilului încă înainte de ecografia care îl va dezvălui.

    Tu ești curioasă să încerci metoda calendarului chinezesc?

Nota pentru Calendarul chinezesc al sarcinii • gemeni • fată • băiat: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (8 note, media: 3,00 din 5)
Încarc...
Articolul face parte din categoriile