Bebelușul tău: 30 de sfaturi pentru primele 30 de zile
Bebelușul tău: 30 de sfaturi pentru primele 30 de zile
Sfaturi de la părinte la părinte privind hrănirea, liniștirea și multe alte nevoi de care trebuie să ții cont în primele zile ale copilului după ce îl aduci în noul cămin.
Ştim cât de important este pentru tine să știi tot ce este legat de bebelușul tău și de nevoile sale, de aceea noi, cei de la Baby Stem, îţi suntem alături cu servicii de recoltare şi stocare celule stem la cele mai înalte standarde. Baby Stem restabileşte definiţia profesionalismului în domeniul recoltării, fiind partener certificat şi unic Seracell pe teritoriul ţării noastre.
Femeile care cer ajutor au o rată de succes mai mare. Este foarte important să vă documentați înainte de a da naștere în legătură cu toate problemele pe cale le puteți întâmpina. Discutați cu prietenii care au avut o experiență bună de îngrijire medicală, adresați-vă medicului pediatru pentru un număr de consultant pentru lactație sau participați la o întâlnire a grupului de asistență medicală.
Folosiți resursele spitalului. Puteți învăța tot ce ține despre alăptare înainte de a pleca din spital. Întrebați dacă există o echipă de îngrijire medicală sau un consultant pentru lactație. Cereți asistență medicală de fiecare dată când sunteți gata să hrăniți bebelușul și rugați să vă arate și să vă ofere sfaturi.
Pregătiți-vă. În momentul în care o să ajungeți acasa veți dori să renunțați la tot pentru a-i da de mâncare bebelușului în momentul în care începe să plângă. Este foarte important să ai grijă de tine în primul rând.
Încercați să aplicați o compresă caldă dacă ați blocat canalele sânilor. O compresă caldă funcționează, dar o pernă de in (adesea vândută cu produse de frumusețe naturală) este chiar mai bună. Încălziți-o în cuptorul cu microunde și aplicați-o pe piept.
Căldura ajută la curgerea laptelui, dar dacă sânii sunt răniți după alăptare, încercați un ambalaj rece. O pungă mare de gheață funcționează perfect.
Dacă doriți ca bebelușul să se obișnuiască în cele din urmă cu biberonul, încercați să i-l dați după alăptare, dar înainte de vârsta de 3 luni. Mulți experți spun că între 6 și 8 săptămâni este cea mai bună perioadă pentru a obișnui copilul cu noile deprinderi.
Somnul
Dacă bebelușul tău nu mănâncă, probabil că doarme. Nou-născuții înregistrează până la 16 ore de somn pe zi, dar numai pe perioade scurte. Rezultatul este că te vei simți în alertă constantă și mai epuizată decât ai crezut vreodată că poate fi posibil.
Încetează să te mai obsedeze faptul că esti obosită. În acest moment există doar un singur lucru important – grija pentru copilul tău. Încearcă să îți adaptezi programul în funcție de al lui.
Faceți schimburi. Într-o seară, este rândul mamei să se ocupe de nevoile copilului, iar cealaltă seară este rândul tatălui.
Aplică regula „Dormi când bebelușul doarme”. Este cel mai bun sfat să dormiți împreună.
Ce se întâmplă dacă bebelușul are probleme cu somnul? Fă tot ce este necesar: lasă-l să adoarmă la pieptul tău sau ia-l la o plimbare cu mașina și lasă-l să adoarmă în scaunel.
Calmarea
Adesea este greu să descifrăm exact ce vrea copilul în primele săptămâni nebunești. Veți învăța, bineînțeles, prin încercări și erori.
Soluția pentru liniștirea bebelușului este să imiți cât mai bine… pântecul. Leagănă-l, ține-l în brațe pentru a-ți simți căldura și bătăile inimii și vorbește-i, așa cum o făceai și în timpul sarcinii.
Pune-i muzică. Într-un final, vei descoperi câteva melodii care îți liniștesc copilul.
Ai grijă să nu îi fie frig bebelușului.
Trucurile tradiționale funcționează. Legănatul copilului prin casă sau pe picioare încă mai dau roade. Și te ajută și să îți tonifici corpul.
Baia ajută bebelușul să doarmă mai bine. Dacă i-a căzut buricul (ciotul ombilical), atunci poți băga copilul la o baie pentru a-l mai liniști.
Lasă-l pe tatăl bebelușului să se implice
Permite-i tatălui să aibă grijă de copil. Încurajează-l, arată-i ce are de făcut și nu îl critica.
Roagă-ți partenerul să își ia liber atunci când ai nevoie de ajutor. Este mai indicat să îi ceri ajutorul din timp decât să încerci să faci totul singură și să te enervezi pentru că nu îți oferă ajutorul necondiționat.
Împărțiți-vă sarcinile. Dacă tu ești acasă și ai grijă de copil, roagă-ți partenerul să se ocupe de cumpărături sau să plătească facturile.
Tăticilor le place să petreacă timp în familie. Puteți avea amândoi grijă de copil, ceea ce vă va oferi timp pe care îl puteți petrece împreună.
Rămâi calmă
Ignoră sfaturile persoanelor în care nu te încrezi. Toți vor simți nevoia să îți ofere câte un sfat, însă medicul și părinții unui copil știu ce este mai bine pentru acesta.
Uită de treburile casnice pentru primele luni. Concentrează-te pe copil, deoarece acesta îți va ocupa absolut tot timpul. Dacă cineva comentează în privința curățeniei, le poți pune oricând aspiratorul în mână pentru a-ți arăta cum se face. Așa toată lumea este fericită.
Acceptă ajutorul persoanelor care vin la tine în casă. Chiar și 10 minute fără bebeluș pot fi extrem de relaxante pentru o femeie care zi de zi doar asta face.
Ai o mulțime de persoane care îți oferă ajutorul, dar nu știu ce au de făcut? Nu îți fie teamă să le dai sarcini exacte. Acesta este o etapă în care îți este permis să dai ordine.
Nu cere ajutorul la treburile simple. Roagă oamenii să te ajute la activitățile minore, dar care îți consumă timp: gătitul, curățenia, cumpărăturile, etc.
Reconectează-te. Petrece chiar și câteva minute pe zi în natură sau alături de prietene pentru a te putea detașa puțin de noua viață.
Când scoți bebelușul din casă
Adu întăriri pentru prima ieșire cu bebelușul. Copilul poate reacționa în mai multe feluri în momentul în care face cunoștință cu lumea exterioară și este nevoie să ai alături o mamă veterană care știe cum să calmeze copilul la nevoie.
Dacă ești singură la prima ieșire cu bebelușul, atunci este indicat să mergi în locuri care sunt prietenoase cu copii, pentru a nu te simți atât de stânjenită dacă va avea o criză de plâns.
Ține geanta copilului pregătită mereu. Nu este nimic mai enervant decât să crezi că ești în sfârșit pregătită să ieși cu copilul, ca mai apoi să realizezi că geanta acestuia nu este completă.
Ține niște haine de schimb pentru adulți în geanta copilului. Nu este nimic mai stânjenitor decât să fii în public, să ai nevoie de un tricou curat după ce i-ai schimbat scutecul copilului și să nu ai de unde să îl iei.
Bucură-te de haos. Da, este dificil să ai grijă de un copil. Experiența de a fi mamă nu se compară cu nimic altceva. Însă, vei vedea că treptat te vei obișnui cu acest haos, cu schimbările pe care ți le aduce copilul și nu îți vei mai putea închipui viața altfel.
Baby Stem pune la dispoziţia tinerilor părinţi servicii complete de recoltare si stocare celule stem la standarde înalte, prin parteneriatul cu banca numărul unu de celule stem din Germania, Seracell. Pentru mai multe informaţii, accesaţi accesează secțiunea dedicată din site-ul nostru.