Considerată drept una dintre cele mai frecvente tulburări ale copilăriei, mai des întâlnită decât cancerul, diabetul şi sindromul Down, autismul este o afecțiune de care suferă 1 din 68 de copii, din întreaga lume. Conform specialiștilor, autismul nu este chiar o boală în sine, ci o tulburare de comportament, care implică toate palierele de dezvoltare cognitiv, comportamental, motricitate, practic sunt afectate toate laturile care privesc dezvoltarea normală a unui copil.
Singurul mod prin care un specialist pune diagnosticul de autism este prin analizarea comportamentului copilului. De aceea, rolul părintelui este esenţial, pentru că el trebuie să observe primul dacă apare ceva anormal în dezvoltarea celui mic.
Autismul la copii: semne specifice care pot indica părintelui că există o problemă
Primele semne care pot indica o tulburare de spectru autist sunt vizibile încă din perioada în care copilul este bebeluș. Faptul că nu îşi caută mama cu privirea, că nu se uită după obiectele care se mişcă, nu arată cu degetul, nu răspunde cu zâmbet la zâmbet, nu gângureşte, nu răspunde la sunetele scoase de adulţi, nu reacţionează la expresiile faciale ale celor din jur, nu râde şi nu-şi manifestă bucuria, nu rosteşte niciun cuvânt, toate acestea pot reprezenta indicii ale unei tulburări din spectrul autist.
Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?
Așadar, iată câteva dintre semnele care îi pot transmite părintelui că există o problemă și cel mai indicat ar fi să ceară sfatul unui specialist:
- Nu răspunde la numele lui până la vârsta de 12 luni;
- Nu indică obiectele pentru a arăta interes (de exemplu un avion care zboară pe cer) până la 14 luni;
- Nu imită detalii din jocuri de rol (pretinde că „hrănește” o păpușă, că bate cu ciocanul să repare o mașină etc) până la 18 luni;
- Evită contactul vizual și preferă să fie singur;
- Are probleme în a înțelege sentimentele altor persoane sau să vorbească despre propriile sentimente;
- Are abilități de vorbire și limbaj întârziate;
- Repetă obsesiv cuvinte sau fraze (ecolalie);
- Dă răspunsuri fără legătură cu întrebările care i se adresează;
- Se supără fără motiv;
- Are interese obsesive pentru anumite lucruri;
- Flutură din mâini, își leagănă corpul sau se rotește în cercuri repetitiv;
- Are reacții neobișnuite la felul în care lucrurile sună, miros, gust, arată.
Transplant celule stem pentru tratarea autismului
În urma cercetărilor, s-a observat la copiii cu autism că au un flux sanguin cerebral scăzut și prin urmare o disfuncție a celulelor nervoase datorită oxigenării scăzute. Deși s-a observat o anumită predispoziție genetică, specialiștii fac eforturi ca să găsească cauzele apariției autismului. Terapia cu celule hematopoietice are ca scop crearea de noi vase de sânge în zonele creierului unde fluxul sanguin este redus. Sângele placentar a fost folosit în acest tratament, și s-a observat că celulele stem hematopoietice se diferențiază în endoteliale. Despre celulele stem mezenchimale se cunoaște că au proprietatea de a se înmulți chiar și de 40 ori comparativ cu celulele stem care provin din măduva osoasă. Sângele placentar conține de 10 ori mai multe celule stem endoteliale comparativ cu măduva osoasă.
Transplantul cu celule stem din sângele placentar a trecut de la stadiul clinic la copiii cu accidente cerebrale și are rezultate foarte promițătoare. Administrarea autologă de celule stem din sângele placentar este considerată sigură deoarece nu presupune imunosupresie, celulele sunt tinere și eficiente în comparație cu celulele din alte surse. În plus, dacă administrarea se face în primii ani de la diagnosticare, numărul de celule este suficient pentru greutatea corporală a copilului.
Există studii clinice, efectuate în cadrul Universității Duke din SUA, care au evaluat siguranța terapiei cu celule stem din sângele de cordon ombilical pentru autism. Rezultatele acestora arată că sângele de cordon s-a dovedit sigur în tratamentul cu celule stem pentru autism, astfel încât 70% dintre copiii aflați în tratament, cu vârste între 2 şi 6 ani, și-au îmbunătățit comportamentul, din descrierile părinților și monitorizările cercetătorilor.
Copiii au urmat transplantul de trei ori pe parcursul unui an și au fost supuşi unor evaluări, RMN-uri şi EEG-uri pentru a le urmări activitatea cerebrală. La prima vizită, copiii au primit transfuzia de sânge de cordon şi au fost evaluați. Fiecare copil a primit de la 1 până la 2 miliarde de celule, în cadrul terapiei. După 6 luni și apoi după 1 an, copiii au revenit pentru mai multe teste şi observaţii.
S-a observat la copiii care nu prea puteau vorbi, că după transplant şi-au îmbunătăţit mult vocabularul şi discursul funcţional. De asemenea, mulţi copii au reuşit să se joace şi să comunice la un nivel la care nu erau capabili înainte.
Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?
Intervenția timpurie este cheia obținerii unor rezultate optime pentru copiii cu autism. Oamenii de știință au demonstrat că perioada maximă de dezvoltare a creierului uman se află undeva între vârsta de 0 și 3 ani. Acest lucru sugerează că perioada cea mai optimă în care trebuie să se înceapă intervenția terapeutică trebuie să se găsească undeva în acest interval. Austimul poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică sau nivel de educaţie. Nu se poate vindeca 100%, dar cu intervenţie timpurie intensivă, până la 50% dintre copiii cu autism pot duce o viaţă independentă.
Dacă ești însărcinată și te gândești deja la viitorul copilului tău, îți recomandăm recoltarea celulelor stem din cordonul ombilical. Baby Stem a adus în România experiența și calitatea germană a serviciilor de stocare și de prelucrare a probelor biologice, în vederea tratamentelor cu celule stem necesare în cazul unora dintre cele mai grave boli.