“Cărămizile care compun viața”, așa am putea descrie în câteva cuvinte celulele stem. Știm că pentru mulți dintre noi este doar o metaforă, însă pentru bolnavii care au nevoie de o nouă șansă la viață reprezintă o dovadă palpabilă. Celulele stem sunt celulele de bază ale organismului uman, ele ajutând la crearea organelor, țesuturilor și chiar a sângelui. Pentru că sângele ombilical este cea mai valoroasă sursă de celule stem tinere, nașterea este momentul unic în care acestea pot fi recoltate.
Tuturor ne plac poveștile frumoase, cu final fericit, însă când acestea sunt inspirate din realitate și au un acel pozitiv, pur și simplu trebuie spuse mai departe. Stocarea celulor stem a contribuit la oferirea celui mai de preț dar: sănătatea, copiilor cu boli grave, incurabile.
Vorbim în continuare despre cazurile a 5 copii care au primit o a doua șansă la viață datorită evoluției cercetărilor și aplicării tratamentelor cu celule stem.
1. Anemia Fanconi, povestea lui Matthew, 6 ani
Știai că primul transplant de celule stem cu succes a avut loc în 1988? Matthew Farrow, un băiețel de 6 ani din Carolina de Nord, a fost diagnosticat cu anemie Fanconi, o boală rară a sângelui. Acest tip de anemie conduce frecvent la cancere precum leucemia, cancerul la nivelul capului și al gâtului. Salvarea lui a venit chiar de la sora sa. Înainte ca aceasta să se nască, părinții au dorit analizarea celulelor din lichidul amniotic pentru a afla dacă sunt compatibili. Astfel, s-a descoperit că ea nu este afectată de anemia Fanconi și conform testului HLA frații sunt compatibili. HLA (Human Leucocyte Antigens) determină compatibilitatea sau incompatibilitatea ţesuturilor transplantate (între donator şi primitor). Genele primite de la părinți sunt cunoscute sub numele de complex major de histocompatibilitate.
Astfel, la nașterea surorii lui Matthew, sângele ombilical a fost prelevat și folosit ulterior pentru transplantul de sânge vital pentru viața băiețelului. Cu toate că, în 1988, era considerată o procedură necunoscută, Comitetul Francez De Etică Națională a acceptat transplantul deoarece viața lui Matthew era pusă în pericol, fără să o afecteze în vreun fel pe sora lui, transplantul de măduvă osoasă nefiind necesar.
Primul transplant de celule stem s-a dovedit un succes, Matthew fiind în prezent un adult sănătos și tată la rândul lui.
2. Autism, povestea micuței Sarah, 4 ani
În iunie 2016, Sarah, în vârstă de 4 ani diagnosticată cu autism, este acceptată să intre într-un proces de tratament cu celule stem din cadrul centrului de tratament la Universității Duke, din Statele Unite. Autismul este o tulburare neuropsihiatrică care se manifestă prin deficit de comunicare, interacțiune socială scăzută sau inexistentă, stereotipii motorii sau verbale. Practic, un copil cu autism are o întârziere la nivel intelectual, ca urmare a dezvoltării insuficiente a zonelor creierului responsabile de aceste abilități.
Tratamentul efectuat în cadrul centrului medical a fost similar unei transfuzii de sânge obișnuite. Sarah a terminat primul tratament în februarie 2017. În primul an, părinții ei nu au observat schimbări semnificative în comportamentul ei. Însă, după a doua sesiune de tratament cu celule stem, mama micuței Sarah a declarat că au apărut schimbări spectaculoase. În mai puțin de 1 an, limbajul Sarei s-a dezvoltat, astfel dacă inițial spunea doar 2-3 cuvinte, ajunsese să folosească 16 cuvinte. De asemenea, desenele ei pe hârtie au evoluat de la câteva linii simple la imagini detaliate ale florilor. În plus, tantrumurile (tulburările de opoziție fac parte din spectrul autismului) au scăzut ca intensitate și apariție, iar indicele care evaluau competențele sociale erau în afara graficelor de specialitate.
Vrei să afli mai multe despre tratamente cu celule stem disponibile în acest moment?
3. Sindromul apraxiei de vorbire, Isabella 3 ani și jumătate
Sindromul apraxiei de vorbire este o boală care afectează componenta vorbirii. Isabella, o fetiță de 3 ani și jumătate, a fost supusă unui tratament cu celule stem recoltate la naștere din cordonul ombilical. În cadrul centrului medical Al Universității Duke din Statele Unite ale Americii, Isabellei i s-au efectuat transfuzii cu sânge placentar.
La trei săptămâni de la transfuzie, părinții fetiței au observat îmbunătățiri remarcabile la nivelul vorbirii. Dacă înainte de tratament nu a putut rosti niciodată numele fratelui său, vorbirea Isabellei s-a schimbat într-atât de mult încât a reușit într-o zi să spună clar “Vreau să stau acasă cu Matthew”.
4. Cancer cerebral, Alba 4 ani
Alba, o fetiță de 4 ani din Spania, a devenit primul pacient din țara sa care s-a recuperat după operația cauzată de cancer cerebral, datorită celulor stem prelevate la naștere din cordonul ombilical. La vârsta de 2 ani, Alba a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer cerebral. Tratamentul a constat din extragerea tumorilor și un tratament cu chimioterapie pentru a elimina eventualele resturi ale tumorilor.
Pentru că în aceste tipuri de cancere sistemul sangvin este aproape distrus, Alba a avut nevoie de un transplant de sânge. Acesta s-a făcut grație celulelor stem recoltate la naștere, care au ajutat în accelerarea producției de trombocite. După 14 luni de la tratament, sistemul ei sangvin a fost restabilit complet și practic a putut reveni la o viață normală.
5. Diabet zaharat, Barrett 9 ani
“Fiul nostru Barrett s-a născut sănătos pe 24 iulie 1997.“
La fel ca toate poveștile frumoase despre nașterea copilului, așa a început și povestea lui Barrett, un băiețel din Toronto. În luna decembrie 2006, la vârsta de 9 ani, Barret a fost diagnosticat în urma mai multor simptome apărute cu diabet zaharat de tip 1 incurabil. Denumit și diabetul juvenil, Barrett urma să devină practic dependent de insulină.
Părinții au fost devastați, mai ales că în istoricul lor familial nu exista nimeni cu o astfel de boală, deși este cunoscută ca fiind o boală genetică. Ei au dorit participarea în cadrul unui studiu de cercetare efectuat în cadrul Universității din Florida, unde se studiază impactul celulelor stem asupra copiilor cu diabet zaharat tip 1. Chiar dacă, cercetările cu privire la tratamentul cu celule stem în vindecarea diabetului continuă, pancreasul lui Barrett încă produce insulină pe cont propriu.
Există un moment când viața copilului tău este în mâinile tale, iar acela este momentul nașterii. Când viața lui depinde de o alegere și aceasta îți aparține în întregime – acceptarea recoltării de celule stem. Norocul copilului este să nu aibă parte niciodată de ele, însă șansa la viață poate fi dată chiar de tine.
Informează-te în legătură cu cea mai bună opțiune pentru recoltarea, procesarea și stocarea celulelor stem din lume, prin tehnologia TotiCyte.