Se întâmplă, e povestea multora dintre voi cea pe care o s-o înșir aici. Dar împreună vom găsi și leacul.
Încă înainte de naștere îți propui ca mămică ce vei fi să fii perfectă, ideală! Să șe știi pe toate, să le faci pe toate la timp, să fii multifuncțională și orice iese din mâinile tale să fie perfect.
Din primele momente în care ți-ai ținut pruncul în brațe ți-ai dat seama că ești departe de perfecțiune – mâinile îți tremurau și erai greoaie, neândemânatică în mișcări.
Nici apoi nu ai reușit să te faci mai perfectă. Ai hotărât din primele zile să îți duci copilul la bazin, că o să vă facă bine amândurora. Dar a ieșit prost povestea asta, pentru că cel mic a căpătat o boală de piele. Nici exercițiile de acasă nu îți priau, pentru că păreau să te obosească mai mult decât să îți facă bine.
Și asta nu ar fi nimic. De câte ori mi-am promis să fiu veselă, să nu îmi cert copilașul, să nu mă supăr pe el. Doar mi-am promis. Și tot nu am reușit, și tot am umblat supărată de față cu cel mic și m-a văzut plângând.
Mi-am dat seama însă că nu eram singura vinovată de situația aceasta. Toți cunoscuții și rudele îmi construiau în minte portretul mamei ideale care ar trebui să fiu, care aș putea să fiu.
Apoi am început să îmi pun altfel problema. Da, nu sunt o mămică perfectă, dar chiar atât de puține și nesemnificative fac eu pentru copilașul meu? Nu sunt perfectă, dar sunt reponsabilă și grijulie. Doar de atâtea ori las grijile și interesele mele pe ultimul plan, în fața celor pentru copilul meu, atâtea nopți le fac albe pentru el și mă străduiesc să nu-i lipsească nimic din cele necesare. De câte ori în loc să ascult ultimile hituri sau Madonna pun muzica lui Mozart prin casă, știind cât de importantă este muzica clasică în dezvoltarea armonioasă a acelui mic.
Am ajuns la concluzia că sunt o mamă bună cu toate pe care le fac, cine poate fi perfect? felul în care am grijă de puiul meu cel drag , felul în care îl iubesc mă face perfectă însă!
