Mai ales tinerii părinţi se simt deseori vinovaţi dacă îşi permit uneori să se enerveze sau să se supere pe copilaşul lor. Părinţii mai au impresia că un părinte bun trebuie să dea dovadă de răbdare infinită cu puiuţul lor. Ei bine, acest lucru este pur şi simplu imposibil, ne spun psihologii.
Se întâmplă uneori ca acesta să facă mofturi intenţionat, ştiind că părintele i-a interzis un anumit lucru tocmai aceasta să şi facă, strică jucării, varsă aparent neintenţionat paharul de lapte pe masă etc. Orice părinte încearcă întâi cu răbdare să ignore acest comportament pentru a nu se vedea obligat să-şi certe copilul. Or, orice ceartă şi ţipete din partea părinţilor pot fi evitate dacă acesta îşi va mustra copilul de la bunul început al comportamentului obraznic. Copilul trebuie să fie informat că există nişte reguli pe care trebuie să le respecte şi că nerespectarea lor va aduce pedeapsă.
Dacă părinţii îşi vor pedepsi copilul pentru ceva ce acesta nu a respectat, copilul va înţelege şi nu se va supăra (doar a fost preîntâmpinat). Copilul înţelege mult mai bine decât demonstrează faptul că părinţii trebuie să fie o sursă de control, acesta fiind tot o exemplificare a dragostei pe care i-o poartă. Evident, în discuţie intră doar pedepsele pentru neascultările copiilor şi comportament incorect, nu pentru că unul dintre părinţi este iritat dintr-o cauză exterioară (serviciu, neplăceri personale). În aceste cazuri părintele care acţionează la nervi greşeşte într-adevăr şi este îndreptăţit să se simtă vinovat în faţa copilului, pentru comportament inadmisibil.
Copiii au nevoie de o sursă de corectitudine şi exemplu în viaţa lor. Vor sesiza ori de câte ori nu au avut dreptate şi au fost pedepsiţi pe merit, dar vor sesiza şi atunci când au fost nedreptăţiţi, certaţi pentru ceva ce nu au săvârşit. Nu vă fie frică să vă educaţi corect copilul.
