Stabilitech, companie britanică de biotehnologie care dezvoltă vaccinuri și biofarmaceutice de ultimă generație, s-a alăturat cursei pentru crearea unui vaccin împotriva noului coronavirus. Stabilitech face parte din același grup ca și Cells4Life, banca de recoltare și stocare celule stem numărul 1 în Marea Britanie de peste 16 ani, și vrea să investească 6 milioane de lire sterline pentru finanțarea studiilor clinice și fabricarea unui vaccin oral pe bază de capsule împotriva COVID-19.
Deși în prezent, în întreaga lume, se află în teste mai multe vaccinuri care își doresc combaterea COVID-19, vaccinul „OraPro-COVID-19” al companiei Stabilitech este unic. „OraPro-COVID-19” este o capsulă orală care ar putea fi auto administrată acasă, fără să fie nevoie de intervenția personalului medical, ca în cazul vaccinurilor clasice injectabile, și în plus poate fi livrată prin curier.
Într-un interviu pentru The Pharma Letter, președintele companiilor Stabilitech și Cells4Life, Wayne Channon declară despre vaccinul oral unic COVID-19: „Furnizarea unui vaccin COVID-19 în cel mai scurt timp posibil este doar jumătate din provocare. Furnizarea unui vaccin care funcționează este mai importantă. COVID-19 infectează membranele mucoase, sau zone ale urechii, gâtului, nasului și plămânilor. De aceea, ne îndreptăm vaccinul pentru a lovi COVID-19 acolo unde se află – în celulele mucoasei. Alte vaccinuri vizează în prezent doar sistemul imunitar sistemic, dar din cercetările noastre știm că COVID -19 este un virus al mucoasei, de aceea toți dezvoltatorii de vaccinuri ar trebui să caute și un vaccin care să vizeze atât sănătatea mucoasei, cât și imunitatea sistemică. Aceasta este ceea ce OraPro-COVID-19 oferă într-o singură capsulă.”
OraPro-COVID-19, un vaccin oral administrat de acasă
OraPro-COVID-19 capsule sunt stabile termic, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie refrigerate spre deosebire de majoritatea vaccinurilor. Datorită acestei funcționalități unice, capsula poate fi pur și simplu expediată prin curier și administrată oral de către persoane chiar de acasă.
„Chiar și cele mai vulnerabile persoane pot beneficia de vaccin fără să fie nevoite să meargă la cabinetul medical unde este posibil să existe riscuri de îmbolnăvire. Beneficiul unic al acestui vaccin este că poate fi administrat oral, ceea ce înseamnă că, după ce a fost livrat prin poștă, se înghite pur și simplu capsula. Fără injecții, ace, fără nicio asistentă medicală sau o vizită la medic, prin urmare, nu este nevoie de PPE (Personal protective equipment) care este încă într-un stoc foarte restrâns, în plus nu este necesară depozitarea costisitoare la rece ca la majoritatea vaccinurilor”, a mai declarat dl Channon.
Cum funcționează vaccinul COVID-19 oral?
Dezvoltarea vaccinului oral a plecat de la un fapt dovedit științific și bine cunoscut, acela că atunci când o persoană se infecteaza cu COVID-19, infectarea se face prin sistemul imunitar mucozal – membrana ce leagă nasul, gura și gâtul. Astfel, virusul este absorbit de mucoasă și în cele din urmă călătorește spre plămâni. Vaccinul oral se folosește de proteina spike din coronavirus pentru a declanșa sistemul imunitar pentru a dezvolta anticorpi care să apere împotriva virusului.
Vaccinul oral împotriva noului coronavirus este înghițit și intră în stomac pentru a infecta celulele din intestin și pentru a produce imunitate. Celulele din intestin sunt aceleași celule mucoase care se găsesc în nas, gură și gât. Prin urmare, vaccinul oral acționează implicit asupra imunitatea mucoasei. Dacă vaccinul este administrat prin injecție, rezultatul este ceea ce se numește „imunitate sistemică”, care este o imunitate transmisă de sânge. Avantajul acestei capsule orale este că atinge atât imunitatea mucoasă, cât și cea sistemică, oferind o imunitate dublă.
Datorită stabilității termice unice a capsulei, aceasta poate fi trimisă prin curierat sau alt sistem de livrare la distanță, ceea ce favorizează vaccinarea rapidă a milioane de oameni într-un timp foarte scurt.
Dr. Jeff Drew, fondatorul și directorul științific al Stabilitech explică de asemenea modul în care acționează OraPro-COVID-19: ”Pentru a genera imunitate protectoare, mai întâi introducem ADN-proteina Spike din COVID-19 într-un adenovirus care nu reproduce vectorul viral. Tehnologia de stabilitate termică a OraPro este aplicată și ambalată într-o capsulă rezistentă la acid, care protejează vaccinul în timp în care acesta trece prin stomac înainte de a fi dizolvată în intestin. Deoarece este stabil termic, vaccinul este neafectat de temperaturile ridicate – 37 grade centigrade – existente în stomac.”
Studiile clinice pentru acest vaccin COVID-19 oral vor începe în iunie. Stabilitech speră să dezvolte vaccinul până la sfârșitul anului. Cu toate acestea, pentru a atinge acest obiectiv, compania necesită finanțare de 6 milioane de lire sterline pentru a susține această următoare etapă vitală în dezvoltarea vaccinului.
Stabilitech speră să producă acest unic vaccin împotriva noului coronavirus până în luna decembrie a acestui an.
Sursa: cell4life.com