Mă cunoaște? Visează? Mă iubește? Este fericit? Am găsit răspunsurile la toate lucrurile care te frământă legate de bebelușul tău și de felul cum gândește și cum reacționează.
Ştim cât de important este pentru tine să știi tot ce este legat de bebelușul tău și de nevoile sale, de aceea noi, cei de la Baby Stem, îţi suntem alături cu servicii de recoltare şi stocare celule stem la cele mai înalte standarde. Baby Stem restabileşte definiţia profesionalismului în domeniul recoltării, fiind partener certificat şi unic Seracell pe teritoriul ţării noastre. La Seracell, stocarea se realizează în șase eșantioane diferite, doar dacă cantitatea de sânge permite acest lucru, astfel: în cazul tratamentului cu celule stem, se pot folosi 3 eșantionae în mod individual și trei mini-eșantioane destinate testelor de compatibilitate, examinărilor ADN sau identificării malformațiilor genetice ale celulelor stem.
Bebelușii pot face diferența dintre mama și tata?
Bebelușii la vârsta de 3 luni sunt capabili să distingă fotografiile fețelor adulte de sex masculin și feminin. Studiile demonstrează că sugarii favorizează un sex față de persoana care petrece cel mai mult timp cu ei, indiferent dacă este mama sau tata. Interesant este faptul că preferința pentru un gen față de celălalt pare să fie învățată din experiență – nu este preprogramată.
De ce unghiile bebelușului cresc atât de repede?
Tot ceea ce are legătură cu corpul bebelușul tău crește rapid – la urma urmei, până la vârsta de 5 luni, își va dubla greutatea pe care a avut-o la naștere. Nu doar unghiile cresc, ci toate celelalte organe se măresc, număi că unghiile sunt singurele care sunt vizibile.
Bebelușul își recunoaște numele?
Când micuțul tău ajunge la vârsta de 5 sau 6 luni, ar trebui să răspundă în mod constant la numele lui. Până atunci, poate părea că juniorul se plimbă ori de câte ori îl chemați, dar probabil că nu-și conștinetizează numele. Până la 2-3 luni, bebelușul răspunde la reacțiile și la vocea ta – nu neapărat la cuvintele tale. În următoarele câteva luni, bebelușul tău se va întoarce la vocea ta. Până la jumătatea primului an, va putea să distingă șilabele numelui său, deși nu va înțelege încă ce înseamnă.
Ce visează bebelușii?
Visele bebelușilor constituie o adevărată dilemă pentru specialiștii în domeniu și asta pentru că nimic nu poate dovedi concret faptul că bebelușii visează, dar nici că nu visează. Concluziile specialiștilor se bazează pe ipoteze teoretice, care nu pot fi demonstate practic. De fapt, cercetătorii au ajuns la concluzia că se poate vorbi despre vise abia din momentul în care copilul stăpânește limbajul și poate povesti ceea ce își amintește, adică din jurul vârstei de 3 – 4 ani. Până la această vârstă nu se poate vorbi de vise propriu-zise, ci doar de niște succesiuni de imagini, un fel de vise rudimentare.
De ce sughită nou-născuții atât de des?
Chiar dacă sughițul este neplăcut și chiar inconfortabil pentru copiii mai mari sau pentru adulți, pentru bebeluși acesta este normal și nu îi deranjează. Majoritatea încep să sughiță după ce sug sau chiar în timpul mesei. Conexiunile neurologice care controlează diafragma nu sunt încă dezvoltate complet, iar sughițul are rol protector. Sughițul împiedică laptele să ia calea greșită și să se scurgă în plămâni. Până când copilul își va dezvolta toate reflexele necesare unei funcționari corecte a diafragmei în cadrul proceselor de respirație și înghițit, sughițul este modul naturii de a proteja copilul.
Atunci când râde, puiuțul meu consideră că este ceva amuzant?
Părerile psihologilor de dezvoltare sunt împărțiți peste această întrebare. Unii susțin că bebelușii se nasc cu abilitatea de a simți și de a exprima patru emoții de bază – inclusiv fericirea – și alții susțin că sugarii învață să identifice și să comunice sentimente diferite numai prin experiențe cu alți oameni. Dar toți sunt de acord că nou-născutul tău reazlizează și nu face legătura dintre glume.
Când un copil râde, este un lucru pozitiv. Primul râs al bebelușului, care în mod obișnuit râde înaintea celor patru luni, este un semn de socializare, care tine de sunetele și de expresiile pe care le faceți atunci când vă distrați.
Gândește nou-născutul meu?
Cu o sută de ani în urmă, psihologii au descris creierii copiilor ca fiind „o confuzie bizară”, dar experții de astăzi sunt mai caritabili. Consensul actual este că sugarii se gândesc tot timpul, ocupați, încercând să înțeleagă lumea din jurul lor din momentul în care au ieșit din uter. Bebelușilor le place să experimenteze. Cercetătorii au descoperit că puteți să captați și să păstrați atenția copilului pe o perioadă semnificativ lungă doar dacă faceți ceva neașteptat.
Transpiră bebelușii?
Bebelușii se nasc cu glande sudoripare, care se străduiesc să-și regleze temperatura corpului atunci când se supraîncălzesc, așa cum se întâmplă și în cazul adulților. Spre deosebire de transpirația adulților, totuși, transpirația bebelușului nu este cu mult diferită. Glandele apocrine, care sunt legate de mirosul corpului și care se află localizate sub brațe nu se declanșează până la vârsta de pubertate.
Bebelușul a simțit dragoste față de mine încă de la început?
Ne-am dori să îți spunem că a fost dragoste la prima vedere, însă ar însemna să mințim. Bebelușul nu are nicio experiență de viață și de conștiință, deci sentimentul de dragoste este necunoscut pentru el. Simptomele de afecțiune ale bebelușului sunt în mod firesc mai limitate, dar toate acestea se dezvoltă pe parcurs.
Baby Stem oferă garanția depozitării și prelucrării celulelor stem recoltate la cele mai înalte standarde, datorită strânsei colaborari cu Seracell, bancă de celule stem ce are sediul central în Berlin. În plus, Seracell este prezentă și în țări precum Spania, Italia, Serbia și Egipt. Datorită facilitătilor si tehnologiei avansate, precum si a procedurilor de lucru folosite, Seracell este una dintre putinele banci de celule stem ce au obtinut acreditarea europeană GMP (Good Manufacturing Practice), cea mai importantă certificare în domeniul prelucrării si stocării probelor biologice. Pentru mai multe detalii, vizitează Babystem.ro.